Situaţia notificărilor privind darea în plată
Dimensiune font:
Până la finele lunii iulie, Banca Naţională a Română a centralizat peste 3.900 de notificări privind darea în plată a imobilelor.
Practic, au fost înregistrate 3.907 notificări de la 3.398 de debitori, fiind adresare către 24 de bănci. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a precizat că valoarea totală a datoriilor aferente creditelor notificate este de 1,1 miliarde de lei. Totodată, 67% dintre notificări au fost contestate de bănci şi se află în diverse stadii de analiză. Peste 90% din împrumuturile pentru care există notificări de dare în plată sunt denominate în valută, echilibrat între euro şi franci elveţieni.
Împărţirea banilor europeni pentru marile oraşe
Potrivit oficialilor BNR, 56% din numărul notificărilor au întârzieri la plată de peste 90 de zile. O treime din numărul debitorilor identificaţi în Centrala Riscului de Credit provin din Bucureşti şi Ilfov. Totodată, 83% din valoarea creditelor notificate vizează persoane între 30 şi 50 de ani. „Vârsta medie a debitorilor care au transmis notificări privind darea în plată este de 43 de ani“, reiese din analiza BNR.
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau