Suntem în topul celor mai atractive pieţe pentru investiţii străine
Dimensiune font:
România a urcat pe locul trei ca atractivitate în Europa Centrală şi de Est, potrivit ediţiei din 2014 a studiului EY - European attractiveness survey
România a atras 311 proiecte de investiţii străine între 2009 şi 2013, aproape jumătate din cele din intervalul 2004-2008, scădere care s-a reflectat şi în locurile de muncă create, care s-au redus cu peste 50%. În perioada 2004-2008, România a atras un număr de 612 de proiecte de investiţii şi se poziţiona pe locul doi în Europa Centrală şi de Est (CEE), după Polonia, în funcţie de acest indicator, înregistrând însă cea mai mare scădere între 2009 şi 2013, de aproape 50%, la 311 proiecte. În urma acestei scăderi, piaţa locală a coborât pe poziţia cinci, în urma Rusiei, Poloniei, Turciei şi Cehiei, potrivit ediţiei din 2014 a studiului EY - European attractiveness survey.
Numărul de locuri de muncă create în urma investiţiilor străine din România, Polonia şi Cehia au scăzut cu peste 50%, în timp ce în Turcia şi Serbia au crescut cu 143%, respectiv 157%.
România a urcat însă pe locul trei în topul celor mai atractive pieţe pentru investiţii străine directe din zona CEE, câştigând două puncte procentuale în preferinţele investitorilor, conform raportului.
Pe fondul scăderii atractivităţii pieţelor din Polonia (31%, în scădere cu 6% faţă de 2013) şi Cehia (11%, în scădere cu 4% faţă de 2013), România (+2%) este considerată, alături de Ungaria (+3%) şi Turcia (+4%), una dintre destinaţiile cele mai atractive pentru investiţii din Europa de Est.
„Din cauza unui grad ridicat de expunere faţă de ţările europene, al unui sector bancar fragil şi al dependenţei puternice de creditul de consum pe fondul crizei, numărul de proiecte de investiţii străine din Europa Centrală şi de Est a scăzut cu 12%, însă a înregistrat o creştere de 19% în Europa de Vest în perioada 2009-2013, comparativ cu perioada 2004-2008. Această divergenţă este şi mai bine evidenţiată în cazul creării de noi locuri de muncă, zona CEE înregistrând o scădere de 30%, comparativ cu doar 13% în Europa de Vest“, se menţionează în studiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau