Topul creşterilor salariale în Moldova
Dimensiune font:
Veniturile medii nete vor depăşi 2.000 de lei doar în cinci zone din ţară, potrivit prognozei pentru 2016 * la nivelul Regiunii de Nord-Est, cel mai mare venit mediu va fi înregistrat în judeţul Iaşi, acesta aflându-se pe locul opt la nivel naţional
Datele Comisiei Naţionale de Prognoză arată ce venituri medii vor fi înregistrate în fiecare judeţ din ţară, în acest an. Astfel, doar cinci zone din ţară va realiza venituri medii nete de peste 2.000 de lei. Pe primul loc se află municipiul Bucureşti, unde se concentrează cea mai importantă activitate economică la nivelul ţării.
Practic, venitul mediu la nivelul Capitalei va ajunge la 2.813 lei. Pe locul secund se află judeţul Ilfov, unde salariul mediu va fi de 2.363 de lei, şi această zonă fiind un magnet pentru activităţile economice. Pe locul al treilea se află capitala Ardealului, clujenii vor câştiga în medie 2.166 de lei, lunar. Tot în fiecare lună, angajaţii din Timiş vor obţine, în medie, 2.136 de lei. Salariaţii din Argeş vor câştiga, de asemenea, peste 2.000 de lei, respectiv 2.050 de lei, lunar. În alte două judeţe, salariaţii vor obţine peste 1.900 de lei, lunar. Practic, cei din Gorj vor avea salarii medii nete de peste 1.957 de lei, în timp ce, angajaţii din Prahova vor ridica, în medie, lunar câte 1.942 de lei.
Abia pe locul opt se află un judeţ din Regiunea de Nord-Est. Salariul mediu net al celor care muncesc în Iaşi va ajunge la 1.896 de lei, în timp ce veniturile medii ale celor din Sibiu vor fi de 1.885 de lei. Potrivit datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistraţi 150.689 de salariaţi, în octombrie 2015. Cei mai mulţi, peste 103.511 activau în domeniul serviciilor, în timp ce peste 43.500 erau în industrie şi construcţii.
2016: ce se ieftineşte, ce se scumpeşte
La distanţă foarte mare de capitala Moldovei se situează veniturile celor din Bacău. Practic, salariile medii nete ale băcăuanilor vor ajunge la 1.645 de lei, veniturile lor fiind pe locul 20. Pe locul 27 se vor afla veniturile celor din Suceava, care în medie vor primi 1.545 de lei, iar salariile angajaţilor din Botoşani vor ajunge la 1.544 de lei, aceştia fiind pe locul 28. Pe locul 36 se află vasluienii care vor câştiga în medie 1.492 de lei, iar veniturile nemţenilor vor fi de 1.456 de lei, în 2016. Cele mai mici salarii medii nete vor fi înregistrate în Covasna – 1.398 de lei şi în Harghita- 1.317 lei.
Salariul mediu al angajaţilor din Capitală va ajunge în 2016 la valoarea de 2.813 lei net pe lună, cu 65% peste media înregistrată la nivel naţional şi în creştere cu 7% faţă de nivelul înregistrat în Bucureşti în 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau