Totul despre proiectul noului COD FISCAL

default

Dimensiune font:

| 19-02-2015 10:45

Proiectul de Cod Fiscal, prezentat ieri de oficialii ministerului de Finanţe, va avea efecte în buzunarele tuturor românilor * deciziile din actul normativ pornesc de la reducerea treptată a cotei standard de TVA şi ajung până la impozitele pe construcţii ori cele privind microîntreprinderile * un punct controversat face referire la penalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii fapt ce ar putea determina desfiinţarea a zeci de mii de astfel de entităţi economice * va fi modificat şi sistemul de impozitare pentru terenurile aflate în intravilan * mai mult, primăriile au libertatea de a majora taxele şi impozitele cu până la 50%

Măsurile anunţate ieri prin proiectul noului Cod Fiscal au stârnit numeroase reacţii. Amplu document care vizează reforma fiscală a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe şi prezentat ieri în şedinţa de Guvern. O primă modificare importantă vizează cota TVA. Aceasta ar urma să fie redusă, începându cu 1 ianuarie 2016, de la 24% la 20%, iar de la 1 ianuarie 2018, cota standard ar putea ajunge la 18%.

„În privinţa TVA, propunerea noastră este de reducerea a cotei standard de la 24 la 20%, iar pentru carne, legume, peşte şi fructe la 9%. Începând cu 1 ianuarie 2016“, a declarat ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov (foto).


Impactul reducerii TVA
Potrivit autorităţilor, impactul bugetar brut al aplicării cotei TVA de 20% va fi, în 2016, de 11,6 miliarde lei, „sume care rămân la dispoziţia populaţiei şi a agenţilor economici“. De asemenea, în 2016, impactul bugetar net al măsurii va fi de 5,2 miliarde lei. În ceea ce priveşte beneficiile pentru buget, se estimează o recuperare a veniturilor în valoare de 6,4 miliarde lei, iar în economie se preconizează o creştere suplimentară de circa un punct procentual. În plus, numărul locurilor de muncă ar putea creşte cu aproximativ 145.000 în anul 2016, respectiv cu 75.000 în următorii ani.


În ceea ce priveşte contribuţiile sociale se are în vedere introducerea obligaţiei de plată a CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri, dar şi majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venitul din pensii începând cu 1 ianuarie 2016. De la începutul anului 2017 se doreşte reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajat de la 10,5% la 7,5%, dar şi diminuarea ei la angajator de la 15,8% la 13,5%.


Penalizarea micilor antreprenori

Noul Cod Fiscal din 2016 propune penalizarea microîntreprinderilor fără angajaţi cu o sumă forfetară de 5.120 de lei pe an, care să se adauge la taxa de 3% pe cifra de afaceri a firmei. La sfârşitul anului 2014 erau înregistrate în România 278.000 de microîntreprinderi fără niciun salariat, care au declarat o cifră de afaceri totală de 5 miliarde de lei. Veniturile suplimentare create ca urmare a impozitului forfetar se vor ridica la circa 1,4 miliarde de lei, dacă acţionarii acestor microîntreprinderi nu vor închide firmele.

Din cele 278.000 de microântreprinderi fără niciun salariat, 100.000 sunt pe pierderi, 70.000 pe profit şi celelalte 108.000 au rezultat zero. Guvernul mai propune, prin noul Cod Fiscal, menţinerea cotei de 3% din cifra de afaceri pentru microîntreprinderile cu un salariat şi reducerea acesteia la 1% pentru cele cu peste doi salariaţi. Cele 105.000 de microîntreprinderi cu un salariat au avut o cifră de afaceri în 2014 de şase miliarde de lei, jumătate dintre acestea fiind pe profit şi jumătate pe pierdere. „Pentru 2016 se estimează că 80.000 de microîntreprinderi, care în 2013 nu înregistrau nici cifră de afaceri şi nici număr de salariaţi, vor rămâne inactive“, se arată în proiect în care se mai specifică faptul că numărul de angajaţi ar putea creşte cu aproape 120.000 „prin migrarea microîntreprinderilor fără salariaţi sau cu un salariat către categoria microîntreprinderilor cu doi salariaţi care vor fi impozitate cu doar 1% din cifra de afaceri“.


Primăriile au liber la mărit taxe şi impozite

Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării. Conform modificării pregătite de Guvern pentru anul viitor, cotele adiţionale impozitelor şi taxelor locale vor putea fi majorate cu până la 50%. Legislaţia actuală stabileşte că impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani prin hotărâre de Guvern, în funcţie de rata inflaţiei calculată de la ultima indexare, iar administraţia locală poate majora suma de plată printr-o cotă adiţională, dar nu mai mult de 20% faţă de nivelul stabilit de Executiv.

Proiectul de act normativ mai specifică şi reducerea impozitului pe profit de la 16% în prezent la 14%, începând cu 1 ianuarie 2019

 

Impozitarea terenurilor va fi modificată
* sunt vizate suprafeţele din intravilan, pentru cele din extravilan, proiectul de Cod Fiscal nu prevede modificări

Conform proiectului noului Cod Fiscal, sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate în intravilan, cu construcţii, va fi modificat prin înlocuirea actualelor valori fixe cu grile având o limită minimă şi una maximă, cota maximă de impunere fiind dublă comparativ cu actualele taxe. Astfel, dacă în prezent impozitul pe terenul amplasat în intravilan înregistrat la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, este stabilit prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu o sumă fixă, calculată în funcţie de rangul localităţii, de anul următor această sumă nu va mai fi una fixă, ci va avea o limită minimă şi una maximă. Limita minimă este uşor sub cifra luată în calcul în prezent la stabilirea impozitului, în timp ce limita maximă este de două ori mai mare decât actuala sumă.
Cum se va face calculul
Conform viitorului sistem de calcul, impozitul pentru un teren intravilan aflat în zona A a localităţii şi rang zero va fi cuprins între 8.282 lei-20.706 lei/hectar (faţă de 10.353 lei/hectar în prezent), impozitul pentru un teren din zona B a localităţii şi rang I va fi între 5.199 lei-12.998 lei/hectar (faţă de 6.499 lei/hectar în prezent), impozitul pentru un teren din zona C a localităţii şi rang II va fi între 2.668 lei-6.670 lei/hectar (faţă de 3.335 lei/hectar în prezent), iar impozitul pentru un teren din zona D a localităţii şi rang III va fi între 984 lei-2.460 lei/hectar (faţă de 1.230 lei/hectar în prezent). Pentru un teren similar din zona D a localităţii şi rangul V, impozitul va fi între 142 lei-356 lei/hectar (faţă de 178 lei/hectar în prezent).

Conform legii, localităţile sunt ierarhizate pe rang 0 - capitala, municipiu de importanţă europeană, rang I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel naţional european (Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara), rang II -municipiu de importanţă judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi, rang III - oraşe, rang IV - sate reşedinţe de comună, rang V - sate componente ale comunelor. Zonele din cadrul localităţii sunt, de la centru spre periferie, de la „A“ la „D“.

Citeşte proiectul de COD FISCAL

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei