Turiştii vor Revelion la ţară
Dimensiune font:
Tarifele variază de la 700 la 1.200 de lei de persoană, iar în pachetele turistice sunt incluse şi obiceiurile de iarnă, atelierele pentru copii şi produsele tradiţionale.
Tot mai mulţi turişti români şi străini aleg să-şi petreacă Crăciunul şi Revelionul în pensiunile din zonele specifice turismului rural, cât mai departe de urbanizare, în locuri cu programe de promovare a tradiţiilor locale. „În ceea ce priveşte zonele tradiţionale petrecerii sărbătorilor de iarnă, tendinţa turiştilor nu s-a modificat în mare măsură. Aceştia preferă zonele specifice turismului rural, zone montane sau subcarpatice în care natura este ofertantă. În perioada sărbătorilor, turismul rural este forma de turism cea mai căutată de români şi străini. Noutăţile vin din diversitatea ofertelor pensiunilor, foarte apreciate fiind pensiunile cu farmec, cum ne place să le denumim, în care plusul de confort este asigurat dar şi poziţionarea pensiunii reprezintă un atu. Aceste pensiuni şi-au personalizat ofertele atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. Nu lipsesc mesele tradiţionale din Ajun şi de Crăciun, grupurile de colindători, dar se mai adaugă petreceri tip carnaval, foc de tabără cu prepararea vinului fiert la ceaun, ateliere de vopsit globuri şi turtă dulce pentru cei mici, împodobirea bradului”, a declarat Maria Stoian, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), citată de Agerpres.
În astfel de pensiuni, de la trei la cinci margarete, tarifele pornesc de la 700 lei/persoană (3 nopţi, demipensiune, masa festivă) ajungând până la 1.200 lei/persoană. În tarif sunt incluse şi alte servicii precum SPA sau jocuri de societate. Astfel de pensiuni se regăsesc în zona Măgurilor Brănene (sat Peştera — Moieciu), zona Olteniei de sub Munte (Gorj, Vâlcea), Dâmboviţa, dar şi în zonele Bucovinei şi Neamţului. Cei mai mulţi turişti aleg pentru sărbătorile de Crăciun şi de Revelion zone precum Bran-Moieciu-Fundata, Rucăr-Dâmbovicioara-Dragoslavele-Lereşti, Botiza, Sighetu Marmaţiei, Durău, Vama, Vatra Dornei, Băile Balvanyos, Mărginimea Sibiului, Arieşeni, Albac, Buzău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau