Un sfert din exporturile de la Iaşi merg spre motorul economic al Europei
Dimensiune font:
Valoarea bunurilor trimise peste hotare de firmele din capitala Moldovei a ajuns în primele două luni ale acestui an la peste 136,3 milioane de euro * creşterea faţă de perioada similară a anului trecut este de peste 9% * pentru prima dată apare India în top 5
Primele două luni din acest an au determinat o majorare a comerţului internaţional. Valoarea bunurilor valorificate de firmele din judeţul Iaşi peste hotare, în acest interval, a crescut cu 9,1% ajungând la 136,3 milioane de euro. În aceeaşi perioadă, bunurile aduse de la partenerii externi au ajuns la 129,6 milioane de euro, cu 13% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut.
Afacerile angajatorilor de top din judeţul Iaşi EXCLUSIV
„În perioada 1.I- 28.II.2017 a fost înregistrat un excedent comercial de 6,7 milioane de euro“, au transmis statisticienii ieşeni. Cele mai multe schimburi comerciale au fost între parteneri din spaţiul comunitar. Practic, peste 82% din bunuri au ajuns la firme din Uniunea Europeană, valoarea fiind de 112 milioane de euro. Poate cea mai mare creştere s-a observat la nivelul comerţului cu partenerii din Germania, motorul economic al Europei. Astfel, 25,5% din valoarea bunurilor a ajuns la firme din ţara landurilor. Totodată, 14,7% a reprezentat valoarea exporturilor către Franţa, 7,45% către Polonia, 6% către Belgia şi pentru prima dată apare pe locul al cincilea India, cu 4,66% din valoarea exporturilor.
De unde au venit cele mai multe bunuri
În ceea ce priveşte produsele şi serviciile importate, pe primul loc se află, de asemenea, Germania, dar valoarea este de 16,6%. Pe locul secund se află tot Franţa, cu 14,7%, iar Italia (9,28%), Republica Moldova (6,65%) şi Spania (6,54%) completează topul.
Mişcări spectaculoase în bugetele firmelor de IT&Outsourcing din Iaşi EXCLUSIV
„Pe grupe de produse, în perioada 1.I - 28.II.2017, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (61,3% la export şi 42,8% la import), metale comune şi articole din acestea (10,1% la export şi 12,1% la import), produse ale industriei uşoare (11,5% la export şi 10,8% la import) şi produse ale industriei chimice (7,2% la export şi 12,9% la import)“, se arată în analiza Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Început de an în creştere
Doar la nivelul lunii februarie, în judeţul Iaşi, valoarea exporturilor au însumat 73,7 milioane de euro, cu 9,3% mai mari comparativ cu luna februarie 2016. În acelaşi interval, importurile au ajuns la 71,4 milioane de euro, în creştere faţă de luna februarie 2016 cu 7,5 %. „Soldul operatiunilor de comerţ internaţional în luna februarie 2017 a fost de 2,1 milioane de euro“, reiese din analiza Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau