„Veniţi de luaţi bucurie“

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

 

Întotdeauna m-am întrebat cum arăţi, dragul meu cititor, cine eşti, ce vise ai, pe unde te-au dus paşii astăzi, iar într-un final am decis că aceste semne de întrebare nu-şi au rostul... pentru că întrebările cu adevărat importante sunt cele ale Micului Prinţ: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?“. Întrebări esenţiale pentru călătoria perfectă a fiecăruia.

 

Astăzi, când scriu aceste rânduri am venit pentru prima dată, singură, pe bicicletă, iar bucuria este maximă. În drumul meu spre redacţie am realizat că fiecare are călătoria lui, cu bucuriile şi lacrimile ei, şi că, de fapt, singurul lucru pe care îl avem de făcut este să ne iubim fricile şi temerile, pentru că ne ajută să creştem, deoarece sunt tot ale noastre, dar privite într-o oglindă întoarsă. Am învăţat, în această vară, că în iubirea de Lumină, de tine şi de semeni nimic rău nu se poate întâmpla.

Acum, am intrat în anotimpul luminii de aur, în care se strâng roadele şi se pregătesc alte seminţe, iar pe lista mea de lucruri minunate întâmplate s-a aflat una din călătoriile transformatoare ale verii. În timpul acestei peregrinări am ajuns şi la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbătă de Sus, iar pe uşa iubitului părinte Teofil Părăian am găsit acest mesaj: „Veniţi de luaţi bucurie“. Cumva, din iarna trecută ori poate de mult mai demult, o pierdusem, în principal din uitare de lumină şi din neiubire de sine. Bucuria mi-a sclipit în priviri, când din cufărul cu amintiri am adus în lumină prezentului versurile Zoricăi Latcu, atât de frumos recitate de duhovnicul orb de la Sâmbătă de Sus:

 

Te port în mine- „Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,/ Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,/ Te port în trup, în sânii albi şi grei,/ Cum poartă rodia sămânţa ei./ Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,/ Un cântec vechi, cu crai din Răsărit./ Şi port la gât, nepreţuit şirag,/ Strânsoarea cald-a braţului tău drag./ Te port în mine tainic, ca pe-un vis,/ În cer înalt de noapte te-am închis./ Te port, lumină rumenă de zori,/ Cum poartă florile mireasma lor./ Te port pe buze, ca pe-un fagur plin./ O poamă aurită de smochin,/ Te port în braţe, horbote subţiri,/ Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir./ Cum poartă floarea rodul de cais,/ Adânc te port în trupul meu şi-n vis“.

 

Astfel, am regăsit bucuria mea în ceea ce mă face să exist şi să conjug verbul „a fi“ la prezent: „EU SUNT când călătoresc, când mă joc, când spun poveşti, cânt şi dansez cu cei dragi ai mei. Sunt când citesc ori merg la film, când zboară spre mine porumbeii pentru a fi hrăniţi în fiecare dimineaţă, când îmi străluceşte soarele în mâini şi îmi licăresc ochii de bucurie! În toate momentele astea, şi multe altele, sunt eu!“.

Dragul meu cititor şi tu eşti bucurie, de asta nu am nicio îndoială, iar ca ea să crească trebuie să fie dăruită, pentru că orice dar din dar face Rai!

 

Cu drag şi bucurie,
Alina STAN