Aici se întâmplă ceva!

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

În urmă cu câţiva ani coboram Copoul după unul dintre cursurile de la masterat. Era miez de toamnă- puţin frig, multă culoare şi gânduri asemeni ciorile croncănitoare din copaci. Cu privirea în pământ legam firele pentru un proiect de la facultate despre Centura Verde „7 coline“, destinat comunităţii de ciclişti din Iaşi. Nu ştiu cum am ridicat privirea în căutarea de idei şi timpul s-a oprit în loc... sau cel puţin aşa a rămas acel moment în mintea mea. Am şi acum tabloul pe retină: din dealul Copoului prin Fundaţie se vedea clar culoarul spre Palatul Culturii. Era un cer senin, copacii uşor desfrunziţi şi un aer lăptos. Am simţit atunci că ceva se schimba în oraşul în care alesesem să trăiesc. Am simţit că undeva, cum-necum, oraşul ăsta ieşea dintr-o carapace de nepăsare şi de praf. Am crezut că e doar euforia de moment, dar mi-am propus să fiu mai atentă la schimbările din jurul meu!

Despre neliniştile prezentului

Am descoperit mai apoi oameni de diferite vârste şi preocupări, vorbind în limbi auzite doar în călătoriile mele în afară, care erau aici, în acest oraş. Învăţau, munceau, călătoreau în acest spaţiu „de la graniţa de est a Uniunii Europene“.

„Veniţi de luaţi bucurie“

Am început să-i observ pe cei care, asemeni mie, aleseseră să locuiască în Iaşi. Erau frumoşi, creativi, entuziasmaţi, poate uneori iritaţi de lentoarea schimbărilor, dar consecvenţi pentru că simţiseră, ca şi mine, că aici se întâmplă ceva. Şi se întâmpla!

Suntem editorii propriei lumi

În 2007 am stat şi călătorit mult timp spre Cluj. Îmi amintesc că mă minunam când deasupra oraşului vedeam burţile roz ale avioanelor de la Wizz Air şi mă întrebam retoric „Pe când asta şi acasă?“. Atunci, de la Iaşi era o singură cursă externă spre Viena, una foarte scumpă. De aceea, ani de zile am zburat de la Bucureşti, Bacău, chiar şi Târgu Mureş în călătoriile atât de necesare creşterii mele. Au fost plecări precedate de zeci de ore de mers cu trenul sau maşina, ceea ce era foarte obositor. Acum, de la Iaşi, săptămânal sunt sute de zboruri. Da, sunt sute! Şi vor fi şi mai multe, pentru că odată ce un proiect ca acesta începe să crească, doar incompetenţa umană îl mai poate frâna.

Cu drag şi spor despre MUNCĂ

Recent am plecat de la Iaşi spre Timişoara cu avionul. Am făcut 50 de minute! Da, mai puţin de o oră, iar avionul era plin. Erau călători de toate vârstele: părinţi care mergeau să-şi vadă odraslele mutate deja în vestul ţării, mulţi tineri angajaţi în corporaţii ce călătoreau alături de colegi de-ai lor pentru proiectele de la Timişoara ori de la Cluj, copii ce urmau să participe la un concurs de dans şi multe alte poveşti în spatele fiecărui pasager. Eu, doar un turist ce-şi dorise foarte mult să ajungă la Timişoara. Efervescenţa din Aeroport, de la prima oră din zi, a fost un alt semn pentru mine că lumea asta din jur creşte şi o face cum nu se poate mai bine.

La pas prin Timişoara FOTO

Evident că mai sunt multe de făcut, ca în orice evoluţie, dar poate ăsta este avantajul nostru, al comunităţii, că putem să ne facem creşterea durabilă şi inteligentă (smart)!

 

Oamenii din Muzeul Elefanţilor FOTO

Cu drag,
Alina STAN