Aventura continuă, în fiecare zi ieşim din tipare!

default

Dimensiune font:

| 29-05-2016 12:51

Dragă cititorule,
Află că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

Într-o lume care merge pe repede înainte cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei a împlinit 25 de ani cu apariţii zilnice, de luni până sâmbătă.  7.654 de ziare în care şi-au găsit loc informaţii şi opinii prin care am dorit să ne păstrăm echilibrul pe o piaţă media coruptă de flagelul tabloidizării.

Dintr-o lungă listă de cuvinte prin care am dorit să ne caracterizăm activitatea de un sfert de secol am ales sub umbrela EVENIMENTUL - echipă, viziune, echilibru, noutate, inedit, maturitate, echidistanţă, nonconformism, talent, unitate şi libertate. Din punctul meu de vedere, primul cuvânt este şi stâlpul - echipă, pentru că un ziar nu se face de unul singur. Oricât de important crezi că eşti, niciodată nu vei ştii totul, iar cei de lângă tine au menirea să-ţi aducă aminte zi de zi care sunt limitele tale şi care sunt mijloacele prin care le poţi depăşi. De fapt, echipă este un cuvânt care în această situaţie este echivalent cu familie, în care orice membru este unic şi merită respectat şi iubit pentru ceea ce aduce el diferit în relaţia din această micro-comunitate.

Sfârşitul plopului putred


Pentru mine, mai 2016 reprezintă o dublă aniversare. De zece ani practic această meserie care mi-a dat oportunitatea să mă cunosc mai bine şi care mi-a adus în cale oameni „lumină“, cum îmi place să-i numesc. Oameni care mi-au luminat calea şi pe care i-am făcut parte din povestea mea. Zece ani în care am crescut zi de zi alături de diferite echipe, cu oameni unici care şi-au lăsat amprenta în felul meu de a creşte profesional în această lume.

FRICA şi IUBIREA din sânul Europei


Recent, mergând la Suceava în Caravana Evenimentul la mini-redacţie au poposit trei clase de liceeni care au dorit să afla din tainele meseriei de jurnalist. Datorită lor am făcut o scurtă evaluare personală la 10 ani de la debut. Cred, aşa cum le-am spus şi lor, că am ajuns să practic această meserie din prea plin de curiozitate, din dorinţă de a cunoaşte ce se află în spatele spectacolului care ne trece zilnic prin faţa ochilor. Că întotdeauna am dorit să văd dincolo de cortină. Cred că datoria celor care încă mai practică această meserie este să continue să fie o lanternă, una care să arate comunităţii ceea ce e dincolo de aparenţă.

Dar din dar se face Rai

Le-am spus că este o meserie grea, una care te mutilează emoţional, dacă o laşi, dar că îţi şi dă înmiit. Că este una din puţinele modalităţi de a întâlni de la şefi de stat, muncitori, oameni de afaceri, artişti până la puşcăriaşi ori cerşetori. Este una din puţinele meserii care îţi oferă bucuria întâlnirii cu aproapele tău şi în acelaşi timp cu tine, o meserie care te şlefuieşte într-un mod unic. Pentru mine au fost zece ani de creşteri şi descreşteri, de reuşite şi greşeli care m-au marcat, de bucurii şi lacrimi, ani în care m-am întâlnit cu mine şi cu ceilalţi. Ani în care am făcut din mine parte a unei comunităţi, a unor echipe de oameni de la care încă învăţ zi de zi. Atât pentru mine, cât şi pentru ziarul la care acum scriu AVENTURA CONTINUĂ!

Întâlniri de taină în zi sfântă

Momentele de bilanţ sunt bune doar atât cât să lansezi în lume alte provocări, altfel devii nostalgic, apatic ori prea plin de tine. Dacă în fiecare zi îţi propui să oferi lumii cea mai bună versiune a ta, cu siguranţă ziua, anii şi trecerea ta se vor încheia zâmbind a bine. 


În viaţă, nu deţinem toată povestea, povestea comunităţii sau povestea unui eveniment personal. Este un puzzle din care ne lipseşte cea mai mare parte a pieselor, şi când spun cea mai mare parte a pieselor, înseamnă că avem în mână doar câteva piese din muntele de piese pe care îl reprezintă istoria umanităţii. Avem la dispoziţie doar câteva piese disparate şi presupunem că între aceste piese trebuie să ne imaginăm totul, asta e ficţiune. Ficţiunea vieţii noastre, istoria noastră personală, şi suntem siguri că deţinem tot adevărul“ - regizorul Cristi Puiu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei