Banii europeni se duc pe mofturi româneşti
Dimensiune font:
Parcă trista realitate că autorităţile româneşti - începând cu ministere pompoase, create anume pentru acest scop, şi terminând cu cele locale – nu sunt în stare să atragă/absoarbă câţi bani ne pune UE la dispoziţie nu ar fi de ajuns. Mai trebuie să constatăm că şi destule fonduri ce ne sunt puse la dispoziţie, multe dintre ele nerambursabile, se utilizează cu succes întru a împodobi cheliile româneşti cu tichii de margăritar european ce să aibă musai nume în limba engleză, că altfel tuşesc finanţatorii.
Să luăm, spre exemplu, un program intens mediatizat în ultima vreme, cu ajutorul unui cunoscut actor.
Pentru a fi corect, trebuie subliniată şi partea bună a lucrurilor. Datorită programului respectiv, s-au realizat lucruri care chiar trebuiau, precum reabilitarea infrastructurii rutiere, reabilitări ale unor unităţi medicale şi de învăţământ, dotarea cu echipamente pentru intervenţii de urgenţă, restaurări ale unor obiective turistice şi religioase, promovarea unor obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri, dotarea sau modernizarea unor micro-întreprinderi şi, de aici, crearea de noi locuri de muncă.
Însă, cum subliniam dintru bun început, încă mult prea multe sunt situaţiile în care se atrag şi cheltuiesc banii numai aşa, ca să se cheltuiască.
Rămâi cu gura căscată când auzi cu câtă mândrie se vorbeşte despre asfaltarea unei şuşele care duce spre o baltă cu peşte. Sau despre un soi de centru pentru tineri, unde aceştia învaţă chestii esenţiale, europene, cum ar fi să-şi scrie un cv (că autobiografia e ceva depăşit, nu?); problema e că tinerii învaţă, nu e vorbă, numai că nu prea au unde depune cv-ul, aşa că era preferabil un centru de combatere a şomajului.
Situaţia relatată, ca şi cele următoare se poate încadra perfect în operaţiunea plină de originalitate denumită punerea carului înaintea boilor. Numai datorită programului cu pricina, s-a umplut ţara de centre de afaceri. La Iaşi, de exemplu, vreo două, dintre care unul de dezvoltare şi sprijinire, iar altul verde (?) de consultanţă, la Craiova unul denumit pompos Blue Wings, iar cel mai cu moţ se află la Timişoara, sub titlul de City bussiness developpment center, şi subtitlul de structură de sprijin pentru afacerile nnovative (exact aşa scrie). Poate n-o să credeţi, dar un centru, şi încă multifuncţional de dezvoltare a afacerilor s-a făcut şi în comuna Bolintin Deal, spre ciuda celor din Bolintin Vale, care vor să-şi „tragă” un World Trade Center. Da afacerile, afacerile unde sunt?
Locuitorii din Beclean cred că sunt fericiţi:au un mini aqua land, la fel ca şi cei din Slobozia, dotaţi cu Fun house. În schimb, unii studenţi din Craiova au motive de tristeţe:cantina lor se transformă în bibliotecă, aşa că vor fi nevoiţi să stea cu burta (goală) pe carte. Vestea bună, pentru toţi românii, e că s-au achiziţionat utilaje pentru repararea instrumentelor cu clape.
Poate, în acest fel, n-o să mai tragă... clapa la cheltuirea banilor aiurea!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau