Brexit = incipit UExitus?

Dimensiune font:

| 27-06-2016 06:00

O ştire apărută în august 2015 atrăgea atenţia, în cel mai bun caz, doar lingviştilor şi pasionaţilor de această ştiinţă. Aflam, atunci, că, printre noile cuvinte adăugate în dicţionarul Oxford online se numărau, pentru a da exemple doar de interes pentru subiectul acestor rânduri, „Brexit” şi „Grexit”. Cei doi termeni defineau posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, şi să redevină ceea ce nu a încetat niciodată să fie în raport cu bătrânul continent, adică o...insulă, respectiv ca Grecia să iasă din zona euro şi să revină la moneda anterioară, drahma.
Nu e momentul să mai amintesc ce s-a întâmplat în cazul Greciei, alta fiind cestiunea arzătoare a acestui moment. Moment la care s-a ajuns pentru că, în ianuarie 2013, premierul de la acea dată, David Cameron, a promis că, dacă partidul reprezentat de către el – Conservator – va câştiga alegerile generale din 2015, guvernul Marii Britanii va negocia aranjamente mai favorabile pentru a continua rămânerea în UE, dar aceasta, atenţie!, după desfăşurarea unui referendum prin intermediul căruia populaţia să decidă „to be or not to be” în UE. În mod sigur, cel care regretă cel mai mult promisiunea făcută atunci este chiar David Cameron, care, după anunţarea rezultatului care exprima dorinţa majorităţii britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, a declarat că, până în octombrie, va demisiona, subliniind, cu fair play, dar şi cu umor englezesc, că „nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează ţara spre următoarea ei destinaţie”.
Reacţiile şi previziunile urmărilor „Brexit”-ului – de la politicieni, continuând cu analiştii economici, jurnalişti şi simpli cetăţeni sunt dintre mai diverse. Cu siguranţă, cel mai fericit de rezultat poate fi considerat un manager al unui fond, care a pariat pe căderea pieţelor şi se pare că ar fi câştigat în jur de 10 miliarde de dolari. Pentru foarte mulţi însă, indiferent că este vorba de cetăţeni britanici, sau de cei care lucrează acolo, legal ori la negru, precum şi mulţi alţii (ţinând seama de globalizare şi interconectivitate, ca să nu mai vorbesc de ce se întâmplă cu preţurile multor acţiuni etc.) viitorul nu sună deloc bine... Există chiar voci, fie ale unor analişti foarte pesimişti, fie ale unor politicieni extremişti din diferite ţări europene, care, deja, s-au apucat să cânte prohodul, considerând „Brexit”-ul doar începutul sfârşitului.
Dacă va fi să fie aşa, ceea ce, cu toată responsabilitatea, afirm că nu e de dorit, măcar nu ar trebui ca un asemenea fenomen să surprindă foarte mult. După cum s-a văzut de atâtea ori pe parcursul istoriei, imperiile, mai mici sau mai mari, sunt aidoma unor organisme, adică se nasc, trăiesc şi mor. Desigur, spre deosebire de organisme, durata existenţei şi data dispariţiei pot fi variabile, funcţie de foarte multe elemente, dintre care inteligenţa şi instinctul de conservare ar trebui să primeze. Vom afla dacă lucrurile vor merge în această direcţie nu mai târziu de această toamnă!

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Continut: 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote @yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Lotul nr. 1 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Sipote, in suprafata de 41.880,00 mp, nr. cadastral 62525, identificat in T14, parcela 220/1/1; -Lotul nr. 2 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Chiscareni, in suprafata de 36.936,00 mp, nr.cadastral 61621, identificat in T53, parcela 843/1/43; -Lotul nr. 3 -teren situat in intravilanul satului Mitoc, comuna Sipote, F.N., in suprafata de 25.000,00 mp, nr.cadastral 61863, identificat in T81, parcela 1248/1/1; -Lotul nr. 4 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 40.000,00 mp, nr. cadastral 61633, identificat in T77, parcela 1183, 1179/5, 1181/1; -Lotul nr. 5 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 10.000,00 mp, nr.cadastral 61620, identificat in T77, parcela 1179/1, apartinand domeniului public al Comunei Sipote, judetul Iasi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 25/27.02.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Sipote. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul: RO95TRE Z24A705000 200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.03.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.03.2025, ora 12.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 26.03.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judet Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 28.02.2025.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei