Brexit = incipit UExitus?

O ştire apărută în august 2015 atrăgea atenţia, în cel mai bun caz, doar lingviştilor şi pasionaţilor de această ştiinţă. Aflam, atunci, că, printre noile cuvinte adăugate în dicţionarul Oxford online se numărau, pentru a da exemple doar de interes pentru subiectul acestor rânduri, „Brexit” şi „Grexit”. Cei doi termeni defineau posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, şi să redevină ceea ce nu a încetat niciodată să fie în raport cu bătrânul continent, adică o...insulă, respectiv ca Grecia să iasă din zona euro şi să revină la moneda anterioară, drahma.
Nu e momentul să mai amintesc ce s-a întâmplat în cazul Greciei, alta fiind cestiunea arzătoare a acestui moment. Moment la care s-a ajuns pentru că, în ianuarie 2013, premierul de la acea dată, David Cameron, a promis că, dacă partidul reprezentat de către el – Conservator – va câştiga alegerile generale din 2015, guvernul Marii Britanii va negocia aranjamente mai favorabile pentru a continua rămânerea în UE, dar aceasta, atenţie!, după desfăşurarea unui referendum prin intermediul căruia populaţia să decidă „to be or not to be” în UE. În mod sigur, cel care regretă cel mai mult promisiunea făcută atunci este chiar David Cameron, care, după anunţarea rezultatului care exprima dorinţa majorităţii britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, a declarat că, până în octombrie, va demisiona, subliniind, cu fair play, dar şi cu umor englezesc, că „nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează ţara spre următoarea ei destinaţie”.
Reacţiile şi previziunile urmărilor „Brexit”-ului – de la politicieni, continuând cu analiştii economici, jurnalişti şi simpli cetăţeni sunt dintre mai diverse. Cu siguranţă, cel mai fericit de rezultat poate fi considerat un manager al unui fond, care a pariat pe căderea pieţelor şi se pare că ar fi câştigat în jur de 10 miliarde de dolari. Pentru foarte mulţi însă, indiferent că este vorba de cetăţeni britanici, sau de cei care lucrează acolo, legal ori la negru, precum şi mulţi alţii (ţinând seama de globalizare şi interconectivitate, ca să nu mai vorbesc de ce se întâmplă cu preţurile multor acţiuni etc.) viitorul nu sună deloc bine... Există chiar voci, fie ale unor analişti foarte pesimişti, fie ale unor politicieni extremişti din diferite ţări europene, care, deja, s-au apucat să cânte prohodul, considerând „Brexit”-ul doar începutul sfârşitului.
Dacă va fi să fie aşa, ceea ce, cu toată responsabilitatea, afirm că nu e de dorit, măcar nu ar trebui ca un asemenea fenomen să surprindă foarte mult. După cum s-a văzut de atâtea ori pe parcursul istoriei, imperiile, mai mici sau mai mari, sunt aidoma unor organisme, adică se nasc, trăiesc şi mor. Desigur, spre deosebire de organisme, durata existenţei şi data dispariţiei pot fi variabile, funcţie de foarte multe elemente, dintre care inteligenţa şi instinctul de conservare ar trebui să primeze. Vom afla dacă lucrurile vor merge în această direcţie nu mai târziu de această toamnă!