Calea Luminii

În fiecare an, de Paşte, retrăim un sentiment de linişte profundă pe care ne dorim să-l păstrăm în suflet în fiecare secundă, dar de puţine ori reuşim fiindcă suntem mult prea ocupaţi să ne războim cu cei din jur, să ne zbatem pentru orice nimic, să prindem câştiguri iluzorii. În Noaptea Învierii m-a impresionat enorm liniştea ce se lăsase în micuţa biserică de unde am fost să iau Lumină. Tineri, copii, vârstnici, cu toţii priveau către Cer şi, în timp ce îşi aprindeau lumânările unii de la alţii, rosteau rugăciuni sau murmurau dorinţe pentru viitor. Era o singură suflare care respira o dată cu Universul. M-am întrebat de ce nu putem să fim la fel de calmi şi de răbdători şi în alte zile, de ce nu reuşim să avem relaţii armonioase mereu şi ne înjunghiem pe la spate zâmbind.

Citeşte şi Săptămâna patimilor noastre

La fiecare mare sărbătoare stăm smeriţi, oferim daruri celor sărmani, facem campanii sociale din credinţa că poate astfel ne vom mai spăla din păcate ori vom da bine în ochii alături de care trăim. Imediat ce sărbătorile trec uităm de gândurile bune, pierdem starea de linişte şi alergăm din nou pe o pistă imaginară, după mize false şi proiecte cu rezultate iluzorii. La final de an tragem linie, facem rezoluţii şi ne promitem că de mâine vom fi mai buni. De ce nu de acum, din clipa în care facem promisiunea?
Sărbătoarea Paştelui este urmată de Săptămâna Luminată, în care ar fi bine să ne consolidăm starea din Noaptea Învierii. Uneori reuşim, alteori nu şi ne întrebăm unde ne-am pierdut. Uneori avem răspuns şi primim îndrumare către schimbare, alteori nu avem răbdare să ascultăm. E simplu, dar nu este deloc uşor. Totul ţine de atitudinea pe care o avem faţă de noi, faţă de munca noastră, de relaţiile pe care le avem sau pe care le construim, de cum ne ducem la îndeplinire misiunea. O facem onest sau nu?
În Săptămâna Luminii ar fi bine să ascultăm îndemnul lui Constantin Noica şi să fim asemenea „ploii căreia nu-i pasă de culesuri”. Să ne luăm sufletul în mână şi să-l jucăm „aşa ca pe un pumn de grâu: are greutate? E bun de sămânţă? Şi să fii, dacă poţi, nu cel care încearcă să mai culeagă ceva, ci ploaia, ploaia aceea de toamnă care nu ştie nimic despre culesuri...”. Să fim atenţi la noi şi la munca noastră fără a aşteptam răsplată ori a condiţiona eforturile de anumite privilegii. Asta ar fi calea care ne-ar aduce mereu linişte în suflet şi bucurii în fiecare clipă.

Maura ANGHEL