Când doi nemţi se înţeleg, plăteşte românul?

La nivel de realitate, se ştie deja prea bine că Donald Trump este, pe linie paternă, pe jumătate german. La fel de indubitabil, aceleiaşi etnii aparţine şi recentul său vizitator, principalul locatar al Palatului Cotroceni. Ar fi fost normal să se înţeleagă foarte bine şi reciproc avantajos...
La nivel de surse, am aflat că primul personaj amintit ar fi afirmat, la o întâlnire cu preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European că „nemţii sunt răi, foarte răi”. Dacă ar fi să se facă speculaţii, nu ar fi imposibil ca Trump să fi ajuns la această concluzie uitându-se în oglindă...
La nivel anecdotic, se spune că, la întâlnirea ce a avut loc, săptămâna trecută, între cele două personaje, la Casa Albă, cel dintâi ar fi spus „...am auzit că sunteţi german....sunteţi, probabil, cea mai rea persoană pe care am cunoscut-o”.
La nivel de realitate rece şi obiectivă, post-factum, după ce au trecut entuziasmul fără margini al unei părţi a presei româneşti (vizită „surprinzătoare”, ba chiar „istorică”!), dar şi supărarea altei părţi, lucrurile (privind întâlnirea dintre preşedinţii SUA şi României) trebuie văzute aşa cum sunt. Şi ele stau aşa cum bine le sintetizează un analist american: „Pentru SUA, două sunt ţările care contează când vine vorba e contracararea Rusiei: una e Polonia, cealaltă e România”. Tradus, asta înseamnă că avem de a face cu doi pioni. Dintre care cel mai important nu e ţara noastră, atâta vreme cât preşedintele ei a fost convocat la Washington, pe când Polonia va fi vizitată de Donald Trump, timp de 2 zile!
Acelaşi analist a subliniat tot felul de imperative, precum „România trebuie să devină prosperă” sau „România trebuie să creeze spaţiu pentru activităţile antreprenoriale ale cetăţenilor săi”, dar, mai ales, a transmis un mesaj foarte clar „Viitorul României este în mâinile României”.
Nu de mult, Donald Trump a vizitat, printre altele, Arabia Saudită, de unde s-a întors cu investiţii & contracte de sute de miliarde de dolari, o imensă gură de oxigen pentru economia americană.
Foarte recent, Klaus Iohannis s-a întors din SUA, cu o medalie din partea Comitetului Evreiesc American (dar cu 8 decoraţii mai puţin, oferite unor congresmeni), şi cu o colecţie destul de mare de vorbe frumoase şi încurajări din partea oficialităţilor, începând cu preşedintele. Unii analişti merg chiar mai departe, susţinând că preşedintele României s-ar fi întors din SUA nu doar cu mâna goală (din punct de vedere material), ci chiar cu viitoare datorii, estimate la circa 6 miliarde dolari, concretizate, între altele, în achiziţionarea de la americani de sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune şi sisteme de apărare antiaeriană pentru distanţe scurte.
Astfel, România se alătură Arabiei Saudite în categoria ţărilor care pompează bani în SUA. Două sunt diferenţele. Prima ţară a cotizat cu aproape 400 miliarde de dolari, faţă de a noastră, cu doar 6. Saudiţii, slavă lui Allah, au de unde; la noi, tot săracul român va plăti...
Întorcându-ne la cei doi „pioni” amintiţi mai sus, amintesc că, încă din 2010, preşedintele polonez din acea vreme a obţinut eliminarea regimului de vize. România rămâne, în continuare, cu „clauza naţiunii cele mai devaforizate” la acest capitol. Într-adevăr, istorică vizită!