Cât de tradiţională ne este familia?

Dragă cititorule,

Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

În mine, familia este un loc în care oamenii se însoţesc pe cale pentru a creşte. Un spaţiu sacru în care darurile sunt împărtăşite şi înmulţite. O masă la care se adună tainic o bunică fără vârstă, cu riduri asemeni unei scoarţe de copac, o fetiţă cu pistrui din cariocă roz şi codiţe împletite de mâinile muncite ale mamei. Tocmai pentru că este un spaţiu tainic cred că nicio semnătură din afara acestui univers nu poate decide cine va lua loc la masa familiei.

În jurul meu există tot felul de alte cuiburi... cu sau fără copii, cu legături fără parafă în faţa omului sau a altarului vreunei biserici, oameni diferiţi sau asemănători care se însoţesc în viaţă pentru a parcurge o parte din drum. Şi unii o fac în cel mai creativ mod. Toate au loc sub soare şi sunt îngăduite de univers. Când nu eşti atent la rostul căii tale eşti tentat să priveşti pe gaura cheii în alte cuiburi, să gândeşti strâmb despre ce vezi din unghiul tău îngust şi să-ţi dai cu părerea. Să faci coaliţii, să strângi semnături şi apoi să impui în numele unei majorităţi contextuale. Te-ai întrebat vreodată ce impui? O familie întinsă într-un pat al lui Procust, în care uneori se transmit cele mai grele frustrări, iar mai apoi o armată de psihotarapeuţi nu reuşeşte să facă pace în om. Pentru că da, acolo în cuib, omul primeşte infinită iubire, dar şi cutume pe care nu le-a cerut niciodată şi pe care este liber să nu le îmbrăţişeze când înţelege că poate nu-i sunt de folos în creşterea sa.

Universul creează continuu şi o face indiferent de semnăturile oamenilor fie ele pe certificate de naştere, căsătorie sau pe liste de susţinere a unor idei. Dacă într-un om Creatorul a decis să se manifeste într-un alt mod, cine sunt eu să judec? Dar mai ales cine sunt eu să impun un mod de a fi? Omul este liber să decidă pentru sine, atât timp cât nu îngrădeşte existenţa aproapelui său. Dacă doi oameni decid să stea la aceeaşi masă pentru a se împlini reciproc sunt liberi să o facă, chiar dacă restul lumii nu înţelege şi nu aprobă legătura lor.

Cred că restul cuiburilor ar fi bine să-şi vadă de ale lor spaţii, să deschidă un geam spre soare, să pună o floare în geam şi să-i invite pe cei diferiţi lor la o cană de ceai. Uităm prea uşor că diferenţa ne ajută să evoluăm. Ne împărţim prea uşor în tabere, trântim şi punem lacăte la uşile cuiburilor noastre. Judecăm prea repede şi prea aspru. Dăm ca adevăr absolut doar ceea ce cunoaştem şi drumul bătătorit „tradiţional“ de generaţii, deşi, în teorie, ştim că doar înţelegând, acceptând şi îmbrăţişând lumea din jur aşa cum este ea putem obţine pacea. Până nu facem pasul spre înţelegerea celuilalt teoria noastră rămâne doar cunoaştere nepusă la treabă. Dă credit oamenilor din jur că ştiu ce-i mai bine pentru ei, cum tu cunoşti definiţia binelui tău!

„Schimbarea, ca întotdeauna, vine dintr-o convertire liberă la un mod de viaţă diferit“- Teodor Baconschi, „Facebook“