Miliarde de ghetuțe au împânzit ieri Internetul. Mai pline, mai găurite, mai roase, mai colorate, toate erau aliniate frumos de stăpânii lor, care sperau ca Moș Nicolae să le aducă măcar o vărguță, dacă nu ceva mai frumos, ca să simtă că se gândește și la ei cineva. Copiii au fost cei mai fericiți, ei fiind vedetele oricărei sărbători și este firesc să fie așa, altfel cum ar putea crește frumos și cu sufletul plin de iubire?

Citeşte şi

Fructele oprite ale postului

Povestea unui băiețel care a trăit pe viu miracolul Ajunului lui Moș Nicolae m-a pus pe gânduri. Micuțul a primit oaspeți, care, profitând de faptul că nu era atent, i-au strecurat în cizmulițe câteva daruri. Uimit, copilul a căutat urme prin toată casa și a găsit, în balcon, sacoșa cu daruri pregătită de părinții săi pentru a doua zi. Știind povestea Moșului, care vine mereu pe nevăzute, băiețelul a fost uimit, dar convins totodată că doar faptul că a fost ascultător, că a învățat bine, că își iubește familia și prietenii l-au convins cu bătrânul cu barbă să îi ofere și lui câteva daruri. Sau, altfel spus, credința în bine l-a convins că miracolele chiar se întâmplă. Pentru el, ziua de ieri și noaptea ce au precedat-o au fost deosebite și le va purta în suflet toată viața, alături de gândurile bune și de dorința de a fi cât mai atent cu el și cu cei din jur.

Povestea micuțului nostru ar putea fi un exemplu pentru fiecare dintre noi, oamenii mari, care nu avem nevoie de o sărbătoare anume ca să renunțăm la orgolii și la minciuni și să învățăm să iertăm. Ne bucurăm de sărbători, dar ținem în noi mânie, cântăm colinde și oferim daruri, dar coacem răzbunări pentru cei care, dragă Doamne, nu ne-au tratat așa cum ne-am fi dorit, care au uitat să ne întindă covorul roșu ori ne-au rănit din greșeală și nu putem uita. Ținem post, dar nu uităm că fără noi nu răsar nici soarele și nici luna, că nici vântul nu bate, ne călcăm în picioare și ne punem piedică ori de câte ori avem ocazia, îi judecăm de mama focului pe cei din jur, dar ne uităm rareori în oglinda noastră.

Citeşte şi

Gânduri pentru oamenii cu o singură credinţă

Cu bune, cu rele, mergem mereu mai departe și ne promitem, la începutul fiecărui an, că vom deveni alți oameni, că ne vom schimba, vom renunța la tot ceea ce nu ne face bine, vom fi mai buni cu cei din jur și poate și cu noi. Ținem jurnale, mergem la cursuri de spiritualitate, după care ne sfădim cu vecinul, facem donații și pe urmă ridicăm dintr-o sprânceană când ni se cer câțiva lei cu împrumut. Dăm vina pe stres și pe lumea în care trăim, în care continuă totuși să apară miracole. Vedem însănătoșiri grabnice după boli grele, aflăm de medici care salvează oameni aflați la limita dintre viață și moarte, ne vin în cale colaboratori ce ne propun proiecte ce ne scot din ghearele executorilor, uneori mai primim și mulțumiri. Poate că recunoștința ar fi mai multă dacă ne-am uita mai des la noi și dacă am citi atent scrisoarea pe care Moș Nicolae o lasă în fiecare casă, dar pe care nu o găsim niciodată – să fim noi înșine un dar pentru noi, apoi pentru ceilalți.

Maura Anghel