Ce destin poate avea un copil de ţăran-fermier?

 Andrei nu mai e demult omuleţul din clasa a V-a care citea „Fraţii Jderi”, pe când păzea porcii, pe deal. Pe atunci, taică-său avea o stână, dar acum, de când cu noile tendinţe, are o fermă europeană, ba mai e şi preşedinte de asociaţie, un adevărat for în satul lui. Ce destin credeţi că poate avea un copil de ţăran-fermier de pe dealurile Moldovei?

Când a ajuns în clasa a VI-a, Andrei „s-a cerut” la şcoală la oraş. Prea îl considerau unii ciudat în sat, pentru că umbla pe dealuri cu cărţile sub braţ! Dacă avea îngăduinţa să stea de vorbă cu vreun om, îl convingea repede că îi fugea mintea, numai că, de cele mai multe ori, nici nu vedea oamenii pe lângă care trecea şi părea că n-ar da doi lei pe vreunul dintre ei. Apoi, licean fiind, îi plăcea să se întoarcă pe dealurile de acasă şi chiar să meargă la păscut oile, dându-i zi liberă ciobanului „tocmit” de taică-său. Descoperise nu departe de stână o comoară. Din măruntaiele pământului ieşeau cioburi magice, de ceramică. Andrei a vorbit cu profesorul de istorie şi a început să citească tot ce-i cădea în mână despre Cultura Cucuteni. Dar ce destin putea să aibă un copil de ţăran-fermier în faţa celor 5000 de ani de Cultură Cucuteni?

Andrei a devenit student la Istorie şi a continuat să meargă la fermă: tractorul, moara, dubiţa de dus brânza la magazinele din oraş erau responsabilităţile lui, la sfârşit de săptămână. Taică-său nu putea fi decât mândru că băiatul îi era şi student, şi tractorist, şi morar! Când vorbea despre el, parcă povestea filme cu Gérard Depardieu! În plus, fraţii lui Andrei începuseră, rând pe rând, să-i calce pe urme. Competiţia era atât de acerbă în familia lor, că nu ştiau care, cum să facă să fie mai grozav. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? A terminat Andrei facultatea cu 10 şi a plecat în Danemarca! A zis că ar vrea şi el să vadă cum e să munceşti pe bani. A dat mâncare la porci, „pe calculator”. Adică, avea să le explice el mai târziu neamurilor din sat, ai o fermă de porci în faţa ochilor, dar priveşti totul prin monitor, n-ai nevoie de ciubote de cauciuc! Şi tare s-au mai minunat babele că poţi să creşti câteva mii de porci stând pe scaun şi dând numa' din buricul degetelor, pe nişte „clăpiţe” de le zice, cum spui tu, tastatură...

Numai taică-său scotea flăcări pe urechi! Dar ce, alte naţii îs mai deştepte şi noi suntem mai proşti? De ce trebuie să plece plodul lui să facă munca altora, în timp ce el plăteşte oameni prin sat, dar nici pe ăia nu-i găseşte, ca să facă treabă ca lumea! Mai ales că acum se mai ajunsese şi el, avea şi contabilă, conform... uzanţelor în cazul proiectelor europene!

După un an petrecut în Danemarca, Andrei s-a întors acasă, iar taică-său şi-a întipărit pe faţă expresia: „Ţi-am zis eu, măi băiete!”. Brusc, Andrei s-a înscris la master, dar nu la Iaşi, că era prea aproape! Pentru fermierul şef, ori Danemarca, ori Cluj-Napoca, tot un drac! Andrei a început să lucreze pe un şantier arheologic şi i s-a propus un post la Muzeul de Istorie din... Timişoara. Moldova ici, Banatul hăt departe, aşa că tata-fermier n-a mai răbdat şi l-a întrebat: „Măi băiete, cât îţi dau ăia la muzeu?” Vreo 800 de lei pe lună i-ar fi dat. „Îţi dau dublu, hai acasă, că tu cu banii ăia n-ai să-ţi faci niciun rost prin lume”! Şi a adăugat veşnicul „avem treabă multă!”. A venit Andrei acasă, că a terminat masterul. Taică-său a prins aripi, văzându-şi toţi plozii prin bătătură: care la liceu, care la facultate, care doamna învăţătoare, dar toţi în vacanţă, la muncă!

Toamna aceasta, Andrei s-a întors la universitate. A început cursurile la doctorat. Ce destin va fi să aibă un copil de ţăran-fermier?

Ce să nu te laşi până nu faci, dacă eşti student la Iaşi!