Cine a furat campania electorală?
Dimensiune font:
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie parcă mi-e dor de o campanie electorală adevărată pe străzile Iaşului. Nu sunt vreun nostalgic după sacoşele electorale, nici după micii şi berea împărţite cu sârg pe la adunările publice. În schimb, dacă nu aş lucra la ziar, probabil că mi-aş pune aceeaşi întrebare precum un amic de-al meu, zilele trecute: „Chiar e campanie electorală? Dar cine candidează?”. Chiar aşa: cine candidează şi pentru ce?
Pentru „neinformaţi” reamintim doar că ne aflăm în plină campanie pentru alegerile parlamentare. După cum arată competiţia electorală, la aproape două săptămâni de la debutul ei oficial, ai spune că aceasta nu are nicio miză. În fond, pe cine mai interesează, în ziua de astăzi, Parlamentul? Forul legiuitor suprem a devenit o adunătură de ageamii, care, atunci când nu se plimbă de la un partid la altul ori votează fără să ştie ce, ori... prea în cunoştinţă de cauză, aprobându-şi privilegii peste privilegii.
Mai apoi, te-ai fi aşteptat la nişte dezbateri mai de Doamne-ajută, în care să vezi prin târg o emulaţie, un miting, la care cineva chiar să aibă ceva de spus. Nimic din toate acestea. Întâlnirile publice s-au mutat în studiourile televiziunilor, acolo unde huiduiala publicului nu prea ajunge. În rest, în afara celor câtorva panouri metalice ruginite, de pe care îţi zâmbesc feţe sfâşiate de vânt ori de echipele anti-campanie, nu simţi nimic din fiorul unei campanii electorale. Nu spun că risipa de hârtie pe broşuri şi scrisori siropoase înmânate ieşenilor erau un lucru bun. De asemenea, nici mesh-urile de înălţimea unui bloc cu 10 nivele nu erau prea arătoase. În schimb, mi se pare aberant să interzici toate aceste materiale în campania electorală şi să le laşi „la liber” înainte.
Toate aceste modificări sunt opera AEP – Autoritatea Electorală Permanentă, izvorâte dintr-un principiu foarte simplu, practicat cu succes în România: ce nu poţi controla, interzice. Prin urmare, instituţia care ar trebui să vegheze la cheltuirea fondurilor de campanie s-a gândit, pur şi simplu, să omoare de tot campania electorală, doar pentru a evita folosirea banilor negri. În schimb, fondurile din precampanie sunt controlate de cineva? Ne poate garanta cineva că apariţiile electorale pe radio şi TV sunt finanţate exclusiv din donaţiile membrilor de partid şi ale sponsorilor înregistraţi oficial? Mă îndoiesc. Sincer, eu m-aş întreba de ce nu desfiinţăm mai degrabă AEP, o instituţie care lucrează efectiv o dată la patru ani, dar ai cărei angajaţi îşi iau salariile permanent. De ce nu ar funcţiona AEP, spre exemplu, precum Birourile Electorale de Circumscripţie, cu specialişti convocaţi şi plătiţi doar pe perioada campaniilor electorale? Avem deja un Parlament mamut plătit pentru a face legi. De ce să mai plătim cu bani grei încă unul, chiar dacă în format redus? În fond, vedem în aceste zile şi bogata activitate a unei foste şefe AEP, intrată în tagma îmbogăţiţilor tranziţiei, prin afaceri cu softuri pentru alegeri, cum e la modă acum.
Ne mai mirăm, astăzi, de ce avem absenteism masiv la urne, iar dezinteresul românului pentru tot ce înseamnă politică este în creştere? Dar, poate că aceasta este adevărata miză a acestor alegeri. Dacă până acum surogatul de vot uninominal îţi mai crea senzaţia că pui ştampila pe un anumit candidat, revenirea cu votul pe liste nu va face decât perpetuarea aceloraşi personaje la ciolan. Iar partidele mari ştiu că mai multă lume la urne nu ar însemna şi mai multe voturi pentru acestea, ci dimpotrivă. Iar până la o campanie adevărată, nu ne rămâne decât să punem ştampila la întâmplare, pe nişte candidaţi paraşutaţi dintr-un judeţ în altul, pentru a nu se face de râs.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau