Cine i-a dat nas lui Erdogan să se suie pe divan?

O expresie a-i da (sau a nu-i da) nas cuiva, însemnând „a (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneţ sau obraznic“, este curentă în limba vorbită. Iată un exemplu de pe internet: „Răzvan i-a dat prea mult nas lui Borcea“ (din lumea sportului).
Deocamdată, cifrele seci arată aceste dimensiuni ale represiunii – înainte de starea de urgenţă şi suspendarea drepturilor omului… Fără a-i uita pe militarii arestaţi, circa 15.000 acum câteva zile, de toate gradele, de la soldaţi la generali şi amirali! şi miile de judecători şi procurori arestaţi în primele zile după puciul eşuat. Cifrele sunt de ieri, habar n-am cât au crescut între timp. Deci:
15.200 de angajaţi ai Ministerului Educaţiei au fost concediaţi
21.000 de profesori au rămas fără licenţe şi nu mai pot preda
1.577 de decani din universităţi au fost somaţi să demisioneze
8.000 de poliţişti au fost concediaţi
2 judecători ai Curţii Constituţionale au fost arestaţi
1.500 de funcţionari din Ministerul Finanţelor au fost suspendaţi
257 de angajaţi ai cabinetului premierului au fost concediaţi
Ar mai fi o bagatelă de 35 de jurnalişti arestaţi şi 26 de posturi de televiziune închise!
***
Erdogan a instaurat starea de urgenţă pentru cel puţin trei luni, iar astăzi (joi – n. RC), vicepremierul a anunţat suspendarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pe termen nedefinit.
22 iulie 2016 - Armata turcă se va subordona, în viitor, direct preşedintelui Recep Tayyip.
„Vom introduce o mică reformă constituţională (în Parlament) care, dacă va fi aprobată, va face ca serviciul naţional de informaţii (MIT) şi şefii Statului Major (al armatei) să treacă sub controlul preşedinţiei”, a afirmat el la postul de televiziune A-Haber.
În Dicţionarul Academiei, expresia respectivă este ilustrată şi printr-un citat din Creangă: „Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan“ (din povestea Ivan Turbincă).
Mulţi dintre noi, românii, şi-au făcut o obişnuinţă în a se închina la tot ce vine din Occident. Asta şi poate unei percepţii greşite, conform căreia ţara noastră ar aparţine Estului continentului: conform datelor geografice, România se află la egală distanţă de Urali şi Atlantic, de Capul Nord, Marea Baltică şi Marea Mediterană. Aşadar, mai aparţinători centrului Europei decât noi nu se poate...
Unul dintre modelele lăudate excesiv se regăseşte în persoana unei contemporane Ioana d Arc îmbrăcată în pantaloni şi taior – am numit-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Odată cu criza migranţilor pe bătrânul continent, laudele au început, tot mai mult, să lase locul criticilor, unele dintre ele îndreptăţite. Recent, un alt act al personajului îl plaseză şi mai mult sub un mare semn de întrebare. În urmă cu câteva zile, Merkel a anunţat că executivul condus de ea a aprobat solicitarea Turciei de a începe urmărirea penală în cazul comedianului Jan Boehmermann - cel care, la finele lunii trecute, a prezentat un monlog satiric la adresa lui Recep Tayyp Erdogan (pentru cei mai puţin informaţi, nimeni altul decât preşedintele Turciei), în semn de protest pentru că înalta oficialitate ceruse cenzurarea unui cântec satiric difuzat de o altă televiziune germană.
O întrebare legitimă ar fi aceea ce treabă are un guvern cu probleme juridice, exclusiv de competenţa unor instanţe, conform principiului separaţiei puterilor. Numai că această întrebare rămâne în umbră în faţa alteia: de ce nişte autorităţi europene, considerate model, procedează de asemenea manieră (riscând acuzaţia de cenzură, de încălcare a dreptului la exprimare) într-un asemenea caz, dar nu şi atunci când e vorba de insulte şi blasfemii emanate la adresa unei divinităţi (e vorba de cea musulmană)?
Răspunsul este unul pe cât de simplu, pe atât de dătător de fiori: pentru că un preşedinte pare a fi mult mai important, hai să zicem chiar mai sfânt, decât o divinitate! O lege (încă) în vigoare în Germania vine, cu siguranţă din Evul Mediu, ea prevăzând sancţiuni persoanelor care aduc insulte la adresa şefilor de stat.
Rămânând la personajul care s-a simţit ultragiat, adică la preşedintele Erdogan, e de notat că, în Turcia există o lege asemănătoare celei din Germania, insultarea preşedintelui constituind infracţiune! De când Erdogan a ajuns în funcţie, adică de doi ani, aproape două mii de acţiuni în instanţă s-ar putea solda cu pedepsirea aspră, exemplară, desigur, a celor care şi-au permis o asemenea crimă de lezpreşedinte. De amintit că printre cei judecaţi se află jurnalişti, caricaturişti, academicieni şi chiar şcolari. Aproape de necrezut până unde s-a ajuns: recent, un turc şi-a turnat soţia pentru o asemenea insultă!!! Şi lucrurile s-ar putea să nu se oprească aici: Erdogan încearcă să modifice constituţia, pentru a spori puterea preşedintelui. Pe cale de consecinţă, logic, şi sancţiunile pentru insultatorii unei asemenea auguste persoane.
Şi toate acestea se petrec în mileniul trei!