Cozile de la sănătate, dar nu numai, trebuie tăiate urgent!

O căutare rapidă pe internet ne trimite de regulă, la subiectul pe care mi l-am propus, către trecutul de acum mai mult de un sfert de veac:”cozile de pe vremea lui Ceauşescu”, „cozile din comunism, dovada unui sistem falimentar”. Ba, încă şi mai mult, aflăm că omologul CNSAS din Polonia a realizat şi scos pe piaţă jocul „Coada”, ideea fiind să le arate tinerilor de astăzi cum se trăia în regimul trecut, caracterizat, printre altele, tocmai de interminabile rânduri la tot felul de produse.
Dacă ne transferăm din lumea virtuală în cea reală, însă, vom avea mai mult decât neplăcuta surpriză de a constata că fenomenul cu pricina nu a dispărut odată cu comunismul, ci doar un pic s-o hodinitu, şi s-a adaptat de minune la capitalism. De fapt, diferenţa dintre cele două orânduiri este că, la cel dintâi, grija faţă de om nu era altceva decât una dintre multele lozinci fără acoperire în fapte, în vreme ce, la cel de al doilea, aceeaşi grijă faţă de om nici măcar nu mai este amintită, fiind subclasată, de departe şi în permanenţă, de grija pentru profit. Aşadar, dacă mergem ici şi colo, vom întâlni sinistrele şi odioasele cozi, ceea ce demonstrează că lupul – în cazul nostru, sistemul – îşi schimbă părul, dar năravul – ba.
Cel mai recent exemplu este din zona sănătăţii. Aici, nişte minţi „luminate”, au reuşit miracolul de a forţa şi persoanele fără venituri să plătească asigurarea. Trist şi inexplicabil, dar şi încurajator pentru guvernanţi în a recidiva cu asemenea aberaţii, este că cei mulţi atinşi la buzunarele deja goale nu au avut putere să iasă în stradă şi să protesteze, ci s-au gândit, într-un reflex demn chiar de perioada comunistă, că trebuie să achite noul bir. Drept care s-au aşezat la cozi. Nu, nu la una singură, că asta ar fi fost o pedeapsă prea mică pentru faptul că nu au venituri, ci la nu mai puţin de trei, însumând nenumărate ore pierdute – sau folosite doar pentru adecvatele urări adresate scornitorilor acestei noi torturi.
Ca şi în cazul cardurilor de sănătate, organizarea în acest domeniu, în care se previziona evident un aflux major de solicitanţi ai serviciilor de la ghişee şi birouri, a fost dezastruoasă. Nici suplimentarea personalului, nici prelungirea programului de lucru. Conform principiului „fraierii ăştia oricum or să stea la rând, iar banii lor – oricum au intrat în conturile noastre”.
Anormalitatea este dublă – pe de o parte, constatăm bătaie de joc la adresa timpului oamenilor, iar, pe de altă parte, în condiţiile în care sunt atâţia şomeri, nu se suplimentează posturi în zone evident din ce în ce mai solicitate. Şi mai trist este că această atitudine se înregistrează şi domeniul privat, la unii furnizori de servicii cozile putând concura cu succes cu cele de dinainte de 90.
Logic şi raţional, nu există decât o soluţie: tăierea urgentă şi definitivă a cozilor, ca semn al desprinderii ireversibile de nepăsarea faţă de om. Am, însă, dubii serioase că lucrurile se vor desfăşura logic şi raţional.