Dar dacă o să ne omoare iarăşi practica?

Fript de atâtea ori, de mult prea multe ori, cu tot felul de lucruri, m-am învăţat minte să fiu extrem de rezervat ori de câte ori se anunţă, cu mare tam-tam, oarece intenţii ale vreunei autorităţi. Ştiu de acum, din experienţă, că raportul este invers proporţional: cu cât e mai mare larma făcută la lansarea vreunei promisiuni, cu atât mai mici vor fi rezultatele, asta în cazul fericit dacă se va înregistra aşa ceva.
Nu alta e situaţia acum, când aflu că ANAF a început verificarea „persoanelor care prezintă risc fiscal ridicat”.Deja prima precizare îmi trezeşte mari suspiciuni – „metodologia presupune mai multe etape, care vor dura cel mult şase luni, sau, dacă sunt necesare informaţii din străinătate, 12 luni”. Hm! Probabilităţile nu prea ar avea ce căuta în acest domeniu. Care, combătând, în principiu, evaziunea, nu prea ar trebui să emane comunicări… evazive sau ambigue.
Iar senzaţia de ambiguitate creşte, odată cu parcurgerea unei declaraţii făcute de către şeful instituţiei în discuţie. Care, după ce pare foarte ferm, afirmând că „a venit momentul să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziuni, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice”, face imprudenţa, din punctul meu de vedere, să adauge „cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada veniturilor cu care şi-au construit averile”. Toate ar fi bune şi frumoase, dar acest „mai devreme sau mai târziu” parcă mă trimite cu gândul la calendele greceşti. De ce mai târziu? De ce nu acum? Ca să aibă timp, cei cu musca pe căciulă, să facă oarece inginerii financiare sau să încerce să-şi piardă urma?
Un alt semn de întrebare este generat de un pasaj din comunicatul instituţiei în cauză, în care se spune că „programul privind persoanele fizice cu risc fiscal vizează verificarea veniturilor şi a declarării acestora începând cu anul 2011, întrucât doar pentru acestea se pot aplica regula şi procedura”. Aha, deci dacă înţeleg bine, eu fiind nespecialist, toate posibilele încălcări ale legii din perioada anterioară lui 2011 vor fi acoperite de uitare. E ca şi cum s-ar fi dat un soi de amnistie fiscală, nu?
Din dorinţa de a fi corect, subliniez că ideea acestui program mi se pare foarte bună. Tot aşa după cum consider ANAF drept una dintre cele mai importante instituţii, şi care, îmi permit să spun, ar putea avea realizări de excepţie în toate domeniile de care răspunde, dacă: 1. legile ar fi ceva mai severe şi n-ar lăsa portiţe de scăpare sau loc de interpretări. 2. personalul ar fi foarte atent selectat, şi ca profesionalism, dar şi ca probitate. 3. măcar pentru o perioadă, acest personal ar trebui dublat sau triplat (poate, de ce nu?, inclusiv cu specialişti din alte ţări), pentru ca proiectele să nu se materializeze, într-adevăr, la paştele cailor.
Îmi propun să urmăresc atent desfăşurarea acestui program, pe care îl doresc de succes, şi promit să fiu primul care să transmită felicitări dacă cele promise se vor realiza.