De ce fug copiii de la şcoală?

O statistică prezentată recent de câteva inspectorate şcolare din Moldova a scos la iveală, încă o dată, un fapt foarte grav – numărul chiulangiilor este în continuă creştere. Elevii care leagă şcoala de gard nu sunt numai din mediul urban, ci şi de la sate, şi nu doar de la liceu, ci şi de la şcoala primară. Motivele sunt multe şi toate pleacă de la familia dezorganizată, spun inspectorii, dar nu mereu este aşa. Este adevărat că în familiile unde scandalul este la ordinea zile nu există performanţe şcolare (cu unele excepţii unde Dumnezeu probabil le-a pus cartea în mână celor mici), dar la fel de adevărat este că fenomenul există şi în case mai mari.
Şcoala românească trebuie să se reinventeze, să găsească alte căi de a-i ţine pe copii în sălile de clasă. Elevii trebui să găsească la şcoală un mediu plăcut, generos, în care să li se ofere informaţii de bună calitate, care să-i ajute în viaţă, să nu-i plictisească, să-i determine să-şi dorească mai mult. Cadrele didactice ar trebui să fie atente nu numai la informaţiile furnizate din manuale, ci şi la emoţiile copiilor, să-i înţeleagă şi să-şi adapteze discursul după modelul fiecăruia, să nu aplice şabloanele cu care sunt obişnuite din şcoala cu ecouri comuniste. Este important ca elevii să fie încurajaţi să-şi spună opiniile chiar dacă sunt diferite de cele ale dascălilor. Din păcate, există încă atitudini de genul „Eu ştiu mai bine, tu habar nu ai”, „Eu sunt aici ca să te învăţ, tu taci şi înghite”. Lecţiile nu sunt mereu bine gândite şi mulţi copii se plâng că se plictisesc la şcoală. Degeaba au în clasă table interactive şi plasme dacă nu le stârneşte interesul ceea ce se proiectează. Apoi mai există şi cluburile extracurriculare, unde ar trebui, cel puţin teoretic, să se simtă foarte bine. Din păcate, nu mereu este aşa. Şi cum să nu fugă elevii de la şcoală când în multe locuri sunt trataţi precum nişte obiecte? Ei nu sunt adulţi în miniatură, sunt oameni întregi, compleţi, cu gânduri, cu emoţii, cu temeri, cu vise. Dacă apostolii de la catedră nu văd în ei o investiţie, atunci se creează toate premisele creşterii ratei de abandon, cu toate consecinţele.

Citeşte şi Lacrimile pământului 

Copiii care renunţă la cursuri pierd sprijinul oferit de stat şi uite că nici măcar acea brumă de bani nu-i motivează. Cine ar trebui să ia măsuri? Toată lumea spune că la sate nu se face şcoală şi că de acolo vin problemele. Nu este deloc adevărat. Cunosc olimpici proveniţi din meriul rural, am văzut copii cu talentele extraordinare, cunosc tineri care au obţinut burse de performanţă prin eforturi foarte mari. Nu e simplu să ajungi în sala de clasă după ce ai bătut glodurile satului ori după ce ai aprins focul şi ai dat de mâncare la animale. Chiar dacă pare ciudat, există încă astfel de poveşti care ar putea fi un exemplu. Problemele din educaţie vor continua atât timp cât nu va exista un sistem centrat pe elev, care să-l recomande încă de la început, pe baza unor evaluări serioase, către învăţământul liceal ori profesional, care să-l ajute să-şi clarifice orientarea vocaţională. Altfel aruncăm bani în vânt şi ne întrebăm de ce fug copiii de la şcoală. Din plictiseală şi din teribilism, poate. Uneori, din lipsă de dragoste şi apreciere.
Maura ANGHEL