De ce ne fug medicii?

Dimensiune font:

| 03-02-2016 16:11

 

De ceva vreme o rudă de-a mea, în vârstă şi cu probleme de sănătate, mă roagă să stabilesc o întâlnire cu un medic din Iaşi. Mai exact să-i fac o programare fiindcă la spitalul din oraşul unde locuieşte el „se moare cu zile”. Nu este deloc o exagerare, ci o realitate de care nu ai cum nu te temi. Când vezi că unii oameni ajung întregi la spital şi pleacă în sicriu nu ai cum să glumeşti.

 

Baladă pentru copiii născuţi prea devreme

Ca de obicei, în România mortul este vinovat, niciodată cei care conduc la un moment dat sistemul. Scuzele sunt de tot felul, de la lipsa de bani, de dotări, de medici, de asistente medicale, dar nimeni nu vorbeşte despre lipsa de chef de muncă şi nici despre responsabilitate. În timp ce oamenii se plâng că mor cu zile, medicii cer şpagă, te trec pe liste interminabile de aşteptare sau, mult mai rău, dau bir cu fugiţii. Unii pleacă în sistemul privat, alţii peste mări şi ţări, după mai mulţi bani, zic ei. Păgubiţi suntem cu toţii, de la statul care a cheltuit să-i ţină în şcoală, le-a dat burse (poate) la facultate, le-a oferit condiţii de studiu, săli, materiale, iar ei pleacă. Am auzit mulţi absolvenţi de şcoală postliceală sanitară că au urmat cursurile doar pentru diploma cu care sperau să-şi găsească un post mai bun în străinătate. Mulţi absolvenţi de Medicină spun la fel, iar spitalele din Moldova continuă să se golească.

Citeşte şi Visul papucilor de gumă

În saloanele unde ar trebui să fie salvate vieţi se întâmplă taman pe dos fiindcă nu are cine să aibă grijă de bolnavi. Sunt zeci de localităţi unde nu există deloc asistenţă, nici măcar medic de familie. Zeci de mii de oameni stau la mila lui Dumnezeu şi se roagă să aibă zile fiindcă altfel rolul medicului este schimbat cu cel al preotului de la cimitir.

Cum s-a ajuns aici ştim – nepăsare, decizii proaste, reforme lansate aiurea şi nefinalizate care au dus la închiderea multor spitale. Unele s-au redeschis dar nu au personal, altele stau cu lacătul pe uşă. În alte localităţi sunt situaţii ce ţin de domeniul SF – există aparatură performantă, care a costat milioane de euro, dar care zace în vreun subsol fiindcă fie nu are cine să o instaleze, fie nu există cine ştie ce acord. În timp ce sistemul scârţâie parcă bolnavii sunt din ce în ce mai mulţi, dovadă şi statisticile care arată că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor cu afecţiuni cardiace, cu neoplasm, cu diabet şi alte boli foarte grave. Medicamentele sunt scumpe, medicii fug, iar oamenii se roagă pentru sănătate că altă soluţie nu au.

Nici specialiştii care au rămas nu o duc mai bine, ei fiind nevoiţi să suplinească toate lipsurile. Lor le aduc mulţumiri pentru că-i ajută pe oamenii bolnavi care, pentru alţii, sunt doar date statistice fie în programele naţionale de sănătate, fie pe liste de aşteptare la medici care nu au dezertat din spitale.

Maura ANGHEL

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

12:29

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei