De ce să urli în mohor?

Recunosc, nu sunt un fan al muzicii inspirate din poveştile de cartier, dar unele piese le pot digera, măcar sub aspectul liniei melodice. Artiştii cu pantalonii în vine, maieuri de valutist şi fesuri de contrabandist au dreptate în ceea ce priveşte viaţa de mahala, iar ceea ce spun în versuri poate chiar au şi trăit. Ei fac cumva un fel de story telling pe portativ pe care de multe ori îmi permit să-l ignor, cu voia dumneavoastră, chiar dacă este vorba despre nume sonore, zic unii.
La început nu am priceput cum o melodie cu nişte versuri total anapoda şi o linie muzicală scoasă din tastatură ajunge hit, dar pe urmă am înţeles reţeta – se ia o vedetă, se lămureşte că respectivul cântec va fi hit în scurt timp şi va umple cluburile şi gata! Chiar dacă melodia nu are nicio legătură cu arta muzicală, cu linia melodică sau armonică.
Uite aşa apar artişti peste noapte sau doar de-o vară, care sparg topurile şi îşi imaginează că sunt mari nume. Şi poate nici asta n-ar fi rău dacă muzica lor ar rămâne o artă doar de un sezon, dar uite că deja oamenii se impun, iar radiourile urlă de zor aberaţiile create de ei. Zilele trecute m-am întrebat de ce o cunoscută artistă strigă în „mo-h-or” şi de ce „spe-he-ră” să o salveze cei care o acompaniază. Dacă veţi asculta celebra piesă care s-a întâmplat să-mi urle în urechi oriunde m-aş fi aflat, prin magazine, localuri sau chiar şi la piaţă, veţi constata că vestita cântăreaţă are un mod ciudat de a rosti cuvintele, mod care m-a indus total în eroare. Mi-a trebuit ceva vreme să pricep că „mo-h-or” este, de fapt, „mor”, şi că „spe-h-er” este doar „sper”. Ok, dar hitul rămâne hit şi poate este doar problema mea dacă nu-mi place.
O altă melodie care m-a adus la disperare este aia cu variaţiile de temperatură. O povestea tristă de dragoste, o refulare depresivă din care se reţin doar zero şi treizeci de grade. Probabil s-a dorit a fi un imn al meterologilor ori al vreunei societăţi de termoficare, dar nu a mai fost plătită comanda şi uite aşa a ajuns hit.
Cu arta nu te joci, nici cu creaţiile oamenilor, ca să nu mai spunem de gusturi, dar uite că toţi cântăreţii cu poveşti de cartier devin modele, dau exemple altor juni care peste câţiva ani se vor confunda cu celebrităţile şi îşi vor încerca puterile pe la tot felul de concursuri gen Eurovision sau altele, de unde ne întoarcem cu coada între picioare pe motiv că iar ne-au furat alţii. Nu ne fură nimeni, dragilor, să fie clar, doar că publicul şi juriul nu au ce şi pe cine vota. Tot avem noroc că nu ne bat cu ouă pe scenă, aşa cum îmi vine mie să arunc în radio când aud hiturile verii care nu ai nicio legătură cu muzica adevărată.
Mie îmi place să cred că sunt toate piese vremelnice pe piaţă, că au o viaţă scurtă, de-o vară, cât să umple ringul în cluburi, şi că adevărata muzică se face totuşi cu oameni care ştiu şi limba română şi compoziţie muzicală. Cunosc astfel de oameni şi i-am văzut strângând aplauze pentru creaţiile lor chiar dacă nu îndeamnă la beţii de cartier şi nu oferă antidoturi pentru iubiri neîmpărtăşite ori datorii la asociaţie. Muzica este o artă şi ar avea dreptul la un tribunal atunci când este schilodită, dar se pare că suntem prea puţini juraţi.