Degeaba se bate apa în piuă…

Mă văd nevoit, din nou, să fac trimitere la spusele lui Mircea Eliade, conform cărora în nicio ţară nu se consumă atâta energie în politică, aşa cum se întâmplă la noi. Afirmaţia este de maximă şi permanentă actualitate, deşi de la momentul ei au trecut, cred, vreo opt decenii. Cu precizarea că, în peste 90 la sută din cazuri, energia se consumă degeaba, adică pe fleacuri… Deşi nu chiar gratuit, căci cei care fac asta sunt bine plătiţi!
Să începem aplicarea practică a conţinutului celor spuse de sus, de la nivelul Parlamentului. Care, peste vreo săptămână, va intra într-o „binemeritată” vacanţă, de „numai” vreo două luni! Până atunci, activitate ultra-intensă, la foc automat, cum se zice. Mâine, de exemplu, în Camera Deputaţilor, membrii acesteia ar trebui să-şi dea cu părerea, unde e cazul să şi voteze, asupra a nu mai puţin de 157 de legi şi propuneri legislative. Ţinând cont de faptul că programul normal de lucru e de circa opt ore, împărţiţi-le pe acestea la numărul de subiecte şi veţi afla cam cu ce viteză ar trebui acţionat. Problema este că, în multe situaţii, expresia „se bate apa-n piuă” se potriveşte de minune. În vreme ce multe proiecte de legi cu adevărat utile, care privesc categorii largi de populaţie, zac uitate, cu ce credeţi că trebuie să-şi bată aleşii capul? Iată doar câteva exemple:cu introducerea disciplinei „Istoria totalitarismului în România” în ciclul superior al liceului, cu modificarea unei OUG privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu acordarea de periuţe şi paste de dinţi preşcolarilor şi elevilor din învăţământul gimnazial, cu înfiinţarea Fondului special pentru jurnalismul de investigaţie (uau! în atenţia colegilor ziarişti...).
Pe site-ul de la Cotroceni, nimic spectaculos, dacă nu luăm în considerare mesajul adresat de capul instituţiei de acolo cu prilejul începerii postului Ramadan. Coincidenţă sau nu, şi site-ul guvernului aflăm un mesaj adresat de către premier comunităţii musulmane, ocazionat de începutul aceluiaşi post.
Societatea civilă? Sublimă, dar pare a lipsi cu desăvârşire, deşi subiectele de dezbătut nu lipsesc, dimpotrivă. Sindicatele? Care sindicate?
În disperare de cauză, ne aţintim privirea către aşa-numitele televiziuni de ştiri. Dezbateri pe cât de interminabile, pe atât de inutile, funcţie de partizanatul fiecărui canal, despre piciorul operat al premierului şi dacă acesta (premierul, nu piciorul!) ar trebui sau nu să-şi dea demisia.
Estimp, se mai întâmplă oarece lucruri, deloc din categoria celor pozitive. Leul se cam depreciază, zone mari din ţară sunt bântuite de secetă sau afectate de inundaţii (pe total, prognozele privind rezultatele în agricultură sunt cam triste), mai sunt români care pleacă la lucru în afară, în orice condiţii, dar şi mulţi deja plecaţi care rămân, acolo, fără slujbe, iar acasă n-au nicio speranţă.
Probleme de rezolvat ar fi, şi încă multe, câtă frunză şi iarbă, numai că, asupra ţării, mai mult ca oricând, pluteşte nefasta umbră a baterii apei în piuă…