Dublarea alocaţiei pentru copii – o bătaie de joc

În ultima sa cuvântare, din decembrie 89, Nicolae Ceauşescu promitea, printre altele, majorarea alocaţiilor pentru copii cu sume cuprinse între 30 şi 50 de lei.
Nu cu mult înainte de Ziua copilului din acest an, Parlamentul a decis ceva, aparent, şi mai măreţ decât promisiunea celui amintit, şi anume dublarea alocaţiilor pentru categoria menţionată. Ar fi un lucru pentru care aleşii ar merita elogii, dacă:1.chiar şi dublată, suma ce revine unui copil, 84 de lei, este cu totul ridicolă, spre a nu spune o bătaie de joc (aproape nici nu-mi mai vine să adaug că, la nivel european, media lunară a alocaţiei e de circa 200 euro!); 2.această mărire vine după şase ani de îngheţare a alocaţiilor, perioadă de timp în care politicienii au avut cu totul alte griji, iar copiii au trebuit să se descurce cu modica sumă de 42 de lei/lună; 3.mărirea a fost decisă după nepermis de multe luni de dezbateri şi amânări, în condiţiile în care, când aleşii au interese, votează legi la foc automat.
Nu întâmplător am amintit evenimentul din decembrie 89.Potrivit unui raport ce poartă girul Academiei Române, înainte de 1990, „alocaţia pentru copii era un instrument important de echilibrare a veniturilor unei familii şi reprezenta 10 la sută din salariul mediu”.Conform aceleiaşi surse, după anul menţionat, valoarea ei a scăzut cu mai mult de jumătate, adică sub 10 la sută din valoarea salariului minim, rezultatul fiind că o familie cu doi copii, care se bazează, în cel mai fericit caz, pe două salarii minime, se confruntă cu o sărăcie severă. Să adăugăm la aceste date comentariile argumentate ale unui sociolog, care subliniază că, acum, se produce cu circa 20 la sută mai mult, salariul mediu e cam cu 25 la sută mai mare, pensia medie – cu circa 50 la sută mai mare, în vreme ce alocaţia pentru copii abia dacă mai reprezintă o treime din valoarea de dinainte de 90, formulându-se trista, dar adevărata concluzie conform căreia „copilul nu este un bun social”.
Pentru a avea o imagine şi mai completă, să notăm că întreţinerea lunară a unui câine comunitar costă, în medie, circa 180 de lei, dar se poate ajunge şi la 400-600 de lei, iar costul lunar plătit pentru fiecare deţinut ajunge la aproximativ 2.500 lei (deşi în unele penitenciare suma urcă până pe la 4.000 lei).
Colac peste pupăză, nici nu există certitudinea plătirii alocaţiilor dublate, de vreme ce premierul a afirmat că Guvernului nu i s-a cerut un punct de vedere asupra acestei dublări, dar, dacă i s-ar fi cerut, ar fi răspuns că este nesustenabilă, din lipsă de fonduri bugetare. Absolut corect:bugetul trebuie alocat unor chestiuni cu adevărat serioase şi importante, nu pe prostii precum alocaţia copiilor şi şomerilor, pensii etc. – toate acestea vizând categorii care sunt, pentru politicieni şi stat, o povară inutilă, atâta timp cât doar consumă, nu şi produc!
Pentru copiii din România, ca să mă rezum doar la ei, viitorul nu sună deloc roz, ci, mai degrabă, scuzaţi expresia, căcăniu, cu o alocaţie de 84 de lei, când un pachet de pampers e, în medie, 60 de lei...