Echidistant despre mântuire...
Dimensiune font:
Sunt creştin, ortodox, la fel precum covârşitoarea majoritate a românilor. Nu sunt, însă, şi practicant, la fel precum o mare parte a aceloraşi români. În această ipostază, observ şi încerc să fiu echidistant faţă de un subiect care inflamează, în ultimele zile, o anume parte a opiniei publice şi a presei, anume cel legat de controversa privind Catedrala Mântuirii Neamului.
Amintesc faptele. A fost, mai întâi, melodia intitulată „Despre smerenie”, aparţinând unei cunoscute trupe. Melodia, în cadrul căreia apar circa treizeci de personalităţi din diverse domenii, face trimitere la subiectul amintit, mai exact la dimensiunile catedralei, construcţie care ocupă o suprafaţă de mai multe hectare şi pentru ridicarea căreia s-a investit peste jumătate de miliard de euro. Solistul îşi povesteşte un vis, pe parcursul căruia l-a căutat pe Dumnezeu, nu-l găseşte în Catedrala menţionată, ci într-o bisericuţă, ajungând la concluzia că divinitatea „preferă spaţiile mici”...
Una dintre personalităţile cu pricina a cerut, după vizionarea piesei, să fie scos din videoclip, susţinând că a fost victima unei confuzii, neştiind care era mesajul. O altă personalitate dintre cele din „distribuţie”, însă, rămâne consecventă, afirmând că este vorba doar despre „o poezie cântată”, care nici pe departe să ceară oprirea lucrărilor la obiectivul cu pricina şi, de asemenea, nu jigneşte credinţa nimănui. În fine, o faţă bisericească, reacţionând la aceeaşi melodie, declară că Dumnezeu poate fi găsit „oriunde îl căutăm sincer şi corect, şi mai ales acolo unde nu amestecăm lucrurile...Dumnezeu stă pe orice sfânt altar, fie că e capelă, bisericuţă de lemn sau catedrală...”.
Lucrurile nu sunt doar controversate, ci şi extrem de amestecate. Pe de o parte, există cei care se simt nemulţumiţi de faptul că, în ultimul sfert de veac, s-au construit mai multe biserici decât şcoli sau spitale, pe de alta – cei care susţin utilitatea ridicării aşezămintelor religioase, mai ales după perioada comunistă.
Lipseşte, însă, din păcate, o dezbatere serioasă, de fond, la scara întregii societăţi privind rolul şi locul bisericii, inclusiv aspectele legate de conexiunea cu bugetul statului. La fel după cum întârzie, în opinia mea nepermis de mult, o reformă a biserii ortodoxe, îndreptată spre modernizare şi adaptarea la realităţi, determinând într-o mult mai mare măsură clerul să redevină ce-a fost odată, pentru a fi iar prezent mereu între oameni, nu doar la slujbe şi nu doar în spaţiul bisericilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe o hartă a Europei vizând procentul populaţiei din fiecare ţară care crede în Dumnezeu, România figurează pe primul loc.
În lipsa unei asemenea dezbateri, nu ajută la nimic scandaluri şi controverse vizând forma. Iar mântuirea – fie că e vorba de cea a neamului sau individuală – riscă să rămână o formulă fără întreaga acoperire necesară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau