Gaudeamus igitur, dacă poţi

Iaşul dă mereu în clocot toamna, când campusurile studenţeşti se umplu până la refuz. Boboci sau deja trecuţi de prima restanţă, tinerii aduc un suflu nou bătrânei cetăţi care le duce dorul pe timpul verii. Şi cum ar putea fi altfel când se ştie că studenţii dau tonul distracţiei, fac piaţa lucrărilor de licenţă şi rotunjesc bugetele comercianţilor?

Fără carte nu se poate, asta am mai spus, şi cred că este momentul să completăm zicerea – fără carte şi fără folosinţa ei nu se poate, iar gândul mă duce la finalul studiilor universitare. Puţin dintre cei care sunt acum studenţi la facultăţile din România pot spune de ce au ales un anumit traseu academic şi dacă vor aplica în jobul lor ceea ce au învăţat. Sau, mai pe scurt, dacă vor profesa în domeniul ales la admitere. În urmă cu un sfert de veac o astfel de întrebare nu-şi avea deloc rostul – fiecare dintre cei care au optat pentru admiterea universitară (susţinută pe bază de examen serios, nu de dosar, ca acum) ştiau exact ce vor face – vor fi ingineri, vor sluji la patul bolnavului, vor apăra oamenii în sala de judecată, vor ajuta elevii în sălile de clasă. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi nu în bine, motiv pentru care 50.000 de tineri din România sunt studenţi peste hotare. Rata de întoarcere în ţară este incertă – unii ar vrea, dar aici nu ar avea din ce trăi, alţii au plecat ca mânaţi de furtună.

Citiţi şi Premianţii din şcoala din chirpici
O întâlnire cu o promoţie de ingineri mi-a arătat cât de încurcate pot fi căile profesiei. Pregătiţi să lucreze ca specialişti în fabricile de celuloză şi hârtie, cei mai mulţi dintre ei au alte ocupaţii. Onorabile, de altfel, şi în care au făcut carieră, lucru care nu i-a împiedicat să se întrebe pentru ce au învăţat atât de mult în facultate sau să numere nopţile în care au tocit cursurile ca să fie siguri că în carnetele de student li se vor trece nota maximă. Evident că nu ei sunt cei care ar trebui să răspundă, ci oamenii mari şi tari de la Bucureşti ori din alte părţi ale ţării care au permis industriei şi economiei să se destrame (unii chiar au ajutat la dezastru), care fac legi în educaţie după cum îi taie capul, care stabilesc cifre de şcolarizare fără nicio cunoaştere reală a pieţei, apoi se miră de exodul populaţiei.
Stabilirea unei profesii a devenit aproape o loterie fiindcă nu ştii dacă, la finalul studiilor, vei lucra în domeniul ales. Acum se caută specialişti IT, ar fi nevoie şi de medici -- în România, nu în alte spitale din lume, n-ar strica nici mai mulţi agronomi şi medici veterinari dar cine ştie cum va arăta piaţa muncii peste câţiva ani? În ţările unde omul este mai presus decât orice există studii, prognoze, analize, sunt planuri educaţionale corelate cu nevoia din economie. În România nu se poate sau nu există persoanele cărora să le pese de acest lucru, motiv pentru care mii de absolvenţi de studii universitare pornesc în viaţă printr-un tunel de ceaţă la capătul căruia poate vor vedea lumina. Cel mai sigur este că mulţi vor bâjbâi ani buni până îşi vor găsi misiunea şi mulţumirea că sunt omul potrivit la locul potrivit. Dar fiindcă nu aduce anul ce oferă ceasul, haideţi să le cântăm Gaudeamus igitur celor aflaţi la început de an academic şi să le urăm să aibă cât mai multe amintiri frumoase în studenţie pe care să le depene cu drag peste ani!