Întâlniri de taină în zi sfântă

Dragă cititorule,
Află că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

Ani la rând, pe 14 octombrie am îngheţat în jurul Mitropoliei... am numărat pelerinii, posedaţii, preoţii şi banii îndesaţi în butoaiele din jurul Sfintei. Am strâns poveşti de la credincioşii mânaţi spre Iaşi de o forţă pe care de multe ori am simţit-o, dar de mai puţine ori am înţeles-o, de la cei care împărţeau ceai şi mâncare sufletelor răbdătoare, de la şefi de stat şi politicieni ai vremii, care întotdeauna au fentat rândul de kilometri pentru o poză aplecaţi peste raclă şi o baie de mulţime.

Anul acesta, când toate privirile şi gândurile bune se îndreptau spre Sfânta de la Iaşi, a trebuit să pornesc spre inima Ardealului...

FRICA şi IUBIREA din sânul Europei

Înainte de răsăritul soarelui, într-o zi cu puţine grade peste zero, îmbrobodită cu cea mai groasă eşarfă, am urcat în trenul ce urma să mă lase la Cluj. Mi-am făcut un obicei riscant în a ajunge cu puţin timp înainte ca roţile să se dezmorţească. Când am deschis uşa compartimentului, cei ce urmau să mă însoţească în călătoria de peste nouă ore încălziseră deja banchetele. O doamnă tânără, bine legată, şi un domn tras la faţă erau îngrămădiţi unul în altul, de parcă se temeau că cineva i-ar despărţi în orice clipă. Mi-am găsit repede locul lângă geamul aburit. În faţa mea, stătea încovoiată de frig o bătrânică. M-am grăbit să-mi aranjez culcuşul pentru următoarele ore, în timp ce trenul pleca anevoie din gară. „Doamne, ajută!“, „Sfânta de azi să ne ajute calea!“, se completează reciproc cele două femei din faţa mea. În ritmul roţilor de tren încep să se lege şi poveştile...

Despre libertate şi vecinătate

Bătrânica merge în Suceava, la Vama. În ultima zi a îngheţat prin gări şi la rând la moaşte: „M-a ajutat Dumnezeu şi m-am închinat la raclă! Acum mă întorc acasă. Mă aşteaptă băiatul în gară. Poate reuşesc să dorm până la Suceava!“. Trage mai aproape de picioare singura sacoşă pe care o are, din care ies firele de busuioc, ce învăluie compartimentul în miros de biserică şi de paste cu roşii.
Aflu despre cei doi nedespărţiţi că sunt soţ şi soţie. S-au căsătorit când ea avea 17 ani şi el 31. Acum, ea are 38: „Eu am ţinut casa. Omul meu a muncit“. Au 4 copii, o fată şi trei flăcăi. Cel mai mic a împlinit 11. Merge la şcoală. Cu o seară înainte i-a cerut mamei să-i lase un bilet în care să-i scrie că a plecat cu bine şi că-l iubeşte. Au pornit cu noaptea în cap spre Arad, la cele 4 surori ale bărbatului, fost vizitiu, pensionat din cauza bolii ce s-a prins de el în iernile geroase când mâna cu doctorii pe la bolnavi. „Aş da orice să ştiu că nu-l mai dor oasele“, le spune tânăra soţie celor doi noi vecini de compartiment urcaţi de la Paşcani. Un domn şi o doamnă trecuţi de prima tinereţe.

Despre VIOLenţa haitei

Domnul poată un costum impecabil, gri, ce se asortează cu părul. Merge până la Cluj. Tot acolo va coborî şi doamna. Nu sunt soţ şi soţie. Jumătatea domnului a pornit în aceeaşi zi spre Iaşi, la Sfântă. Soţul doamnei este acasă, gelos cam pe tot ce face ea. „De acum, avem 40 de ani împreună. Tot timpul a fost aşa! Nu m-a lăsat să dansez nici cu prietenul lui cel mai bun. Acum nu-l mai pot schimba!“.

Trenul ajunge pe tărâmul Bucovinei. Pentru prima dată în an, printr-un geam pe care tânăra soţie l-ar şterge şi pe afară, zăresc zăpadă. Zâmbesc asemeni unui copil în zi de Crăciun. Bătrânica din faţa mea coboară anevoie în Vama. După câteva staţii, tot de pe tărâmul Bucovinei, o altă femeie cu baticul strâns sub bărbie îi ia locul. Poartă un trening vişiniu şi bocanci de munte. Merge la Băile Felix. Tanti Florica este rumenă în obraji şi frumoasă asemeni bujorilor de pe baticul negru. Are în sacoşă miere din aia bună, din stupii familiei. O duce prietenei pe care o întâlneşte de câţiva ani la Băi. Şi Tanti Florica a ţinut o casă cu patru copii, doi băieţi şi două fete. Soţul ei a muncit la CFR, iar de 27 de ani e văduvă. „Cea mai mică fată o am în America. Am fost acolo de patru ori. Pe unde nu m-o dus fata aia a mea. Am stat o săptămână în Florida, o săptămână în Seattle. E frumos acolo, dar nu aş rămâne. Cei mai mulţi copii ai mei sunt aici şi, apoi, mi-e frică să nu mor pe acolo“. Tanti Florica are 81 de ani. „Toţi mă întreabă care-i secretul! Cred că trebuie să nu ţii supărare! Să ai sufletul ca un pui!“, spune zâmbind asemeni unui pitic şugubăţ. Poveţele ei ne duc la Cluj. În gară, trei personaje coboară, iar alte trei rămân să împletească, mai departe, povestea începută în Moldova. Iau firul meu, trec prin inima oraşului şi ajung într-o sală plină de oameni ce au sclipirea poveştii în ochi...

Noaptea urc din nou în tren, iau drumul înapoi spre Iaşi, iar în patul vagonului de dormit zâmbesc şi gândesc că ziua aceea a fost una magică pentru mine.

Cu drag de poveste,
Alina STAN