Ipocrizia dării în plată

Deputaţii au votat legea dării în plată. Pe scurt, pentru cine nu ştie sau nu este interesat de subiect, aceasta prevede stingerea datoriei unui credit imobiliar cu bunul asupra căruia s-a instituit ipotecă şi care constituie, prin contract, garanţia pentru banii împrumutaţi. În fond, acesta este şi spiritul creditului imobiliar, peste tot în lume. Natura lucrurilor a făcut însă ca, un produs bancar absolut necesar şi extrem de simplu la prima vedere, să facă lucrurile extrem de complicate, împrumutaţii putând fi consideraţi datori pe generaţii întregi, de-acum încolo. Asta doar în România, unde lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par, mai ales dacă în ecuaţie intervine statul. Astfel, încă de la apariţia iniţiativei privind legea dării în plată, băncile au sărit în sus ca arse, ameninţând cu blocarea creditării şi cu majorarea comisioanelor până la cer, în cazul adoptării. Mai mult, în lupta lor cu cei pe care i-au îndatorat pe viaţă, bancherii au fost sprijiniţi, de cine altul, decât de şeful Băncii Centrale a României, onor Mugur Isărescu, acelaşi care, cu doar câteva luni în urmă, îi înfiera cu mânie proletară pe cei care au avut nesimţirea să se împrumute în alte monede decât cea naţională, considerându-i nişte proşti care s-au lăsat momiţi cu nişte produse exotice. De parcă moneda euro sau francul elveţian ar aparţine unor ţări bananiere şi nu spaţiului european, Mugur Isărescu s-a dovedit în continuare ceea ce, de fapt, ştia toată lumea: apărătorul marilor interese financiare şi nu al celor care, prin eforturile lor, fac încă eforturi disperate să-şi plătească datoriile, susţinând economia locală şi plătindu-i până la urmă şi salariul confidenţial de la BNR. În fond, împrumutaţii nu ceruseră decât asumarea – măcar parţial şi nicidecum în mod echitabil – a riscurilor cauzate de deprecierea monedei naţionale în faţa principalelor valute, după o perioadă în care relaxarea creditării şi momirea clienţilor de către bănci, prin publicitate agresivă şi pe alocuri mincinoasă, a fost scăpată cu totul de sub control. Asta nu a spus-o dl Isărescu şi nici nu o va recunoaşte vreodată.
Revenind la legea dării în plată, aceasta a apărut ca o reacţie la lipsa oricăror măsuri onorabile din partea băncilor şi a şefului BNR la solicitările împrumutaţilor cocoşaţi de rate. Acum, în spaţiul public au fost lansate din nou scenarii catastrofice, vorbindu-se despre impactul negativ asupra stabilităţii financiare, înaintea promulgării legii de către preşedinte, care a mai retrimis-o odată la Parlament, tot în urma lamentării bancherilor. De partea cealaltă, unii parlamentari încep să se bată cu pumnul în piept, pozând în apărători ai împrumutaţilor, după ce au refuzat să îşi asume iniţiative precum reconversia creditelor cu o împărţire echitabilă a riscurilor, cu un impact mult mai mic decât legea care le pune bancherilor cheile de la casele gajate în braţe. Cu alte cuvinte, asistăm la o ipocrizie maximă de ambele părţi, uitându-se de faptul că, în orice situaţie, bancherii nu pierd niciodată. Nu au plătit în niciun fel pentru criza provocată în 2007-2008 de propria lăcomie, nu vor plăti nici acum. Aşa că, să-i lăsăm să se lamenteze.