Lacrimile Sfintei Parascheva

De câteva zile Iaşul s-a umplut de pelerini. Oameni veniţi de prin toată ţara s-au aşezat la rând la racla cu sfintele moaşte, sperând că poate aşa vor obţine soluţii la problemele lor, că poate rugăciunile vor fi ascultate şi viaţa li se va schimba. Că avem multe păcate nu e nevoie să mai spunem, se vede după privirile noastre încruntate, după chipurile mânioase, după vorbele aprig rostogolite între noi de parcă am fi mereu la un concurs de aruncat cu stropşeli. Priviţi în jur şi vă veţi convinge – rareori vezi câte un zâmbet gratuit ori câte o privire prietenoasă, de parcă ne-ar fi teamă să ne comportăm frumos. Mereu cu garda sus, mereu ţâfnoşi, arţăgoşi pe principiul că altfel nu se poate nimeni impune. Nici la urmări, care se văd inclusiv pe trupul nostru, nu suntem atenţi, dar ne plângem de stres, leşinăm de oboseală ori ajungem la spital când nu mai reuşim să potolim galopul inimii.

Statisticile medicale arată că numărul cazurilor de infarct la tineri este în creştere, la fel şi cel al atacurilor de panică de care au început să sufere inclusiv copiii. Nu mai spunem de diabet ori cancer, care au făcut ca spitalele de profil să fie pline până la refuz. Cauzele sunt în noi, în modul în care gândim şi privim viaţa ori ne comportăm cu cei din jur, chiar şi cu familia noastră. Se întâmplă uneori să ne dăm seama că am greşit şi, rareori, să corectăm eroarea, dar de cele mai multe ori rămânem pe pilot automat până la primul eveniment nefericit din viaţa noastră, care ne zguduie. Fie că ne îmbolnăvim ori traversăm vreo criză personală, fie că pierdem pe cineva drag, vine o zi când totul ni se pare că se dărâmă în jur şi atunci ridicăm ochii către Cer, de unde, de câteva zile, toarnă o ploaie măruntă. Oamenii spun că sunt lacrimile Sfintei Parascheva, pe care le varsă în fiecare an în preajma sărbătorii sale. În ciuda vremii neprietenoase, pelerinii aşteaptă să se închine la raclă în speranţa că vor scăpa de greutăţi, dar uită să fie oameni cu ei înşişi.

Citeşte şi Liber de Ziua Educaţiei

Nicio relaţie nu va fi mai bună cu cei din jur dacă tu cu tine te comporţi câineşte, dacă te judeci mereu, dacă ai atitudini greşite, dacă îţi vine să te pălmuieşti ori de câte ori te uiţi în oglindă. Nu te teme, cu toţii facem la fel, doar că puţini au onestitatea să recunoască. Ei, cei din urmă, nu aşteaptă vreun prilej anume pentru a-şi schimba atitudinea, nici vreun hram şi nicio sărbătoare. Fac zilnic exerciţii de libertate, ei ştiu că nicio închisoare nu este mai strâmtă decât cea pe care au zidit-o în propria inimă şi care poate fi deschisă doar cu toleranţă şi respect pentru cei din jur, atitudini în lipsa cărora orice pelerinaj este inutil.

Maura Anghel