Liderii PSD – tot mai departe de social-democraţie

Conform dicţionarelor, „social-democraţia modernă pune accent pe o reformă legislativă treptată a sistemului capitalist, cu ţelul de a face acest sistem mai echitabil şi mai uman”.

În România, există un partid auto-intitulat social-democrat, care, pe cale de consecinţă a definiţiei prezentate mai sus, ar trebui a face capitalismul din ţara noastră (şi aşa sălbatec sau de cumetrie), mai echitabil şi mai uman. Face el acest lucru? Nuuuuu. De ce? Simplu, pentru că liderii lui de după Ion Iliescu s-au preocupat de orice altceva, cu precădere de soarta lor, dar nu de aplicarea teoriei.

Ion Iliescu a fost ultimul mohican al social-democraţiei (denumită de el, în vremea aşa-zisei revoluţii, drept „socialism cu faţă umană”). După el, depărtarea de această ideologie a liderilor care i-au urmat a fost tot mai pronunţată. Un personaj arogant şi arivist, care a avut grijă să-şi facă fermă şi casă cu sponsorizări necurate, prin găinării, şi care a înţeles să parvină făcând un mariaj din interes politic. Următorul, tot arogant (dar definit „prostănac”), şi-a concentrat eforturile pentru a sta cât mai mult la o casă de protocol şi a tranzacţionat partidul în schimbul celei de a doua funcţii în stat. Al treilea s-a recăsătorit şi el din interese politice, a dat din coate ca să aibă un cv cât mai gros (chiar cu plagiate şi invenţii) şi şi-a început colecţia de case.

Problema e că viitorul sună şi mai rău, nu atât pentru PSD, cât pentru şansele social-democraţiei de a se materializa.

Să zicem că s-a eliminat posibilitatea preluării conducerii de către personaje controversate (termen eufemistic) precum Hrebenciuc, Şova sau Vanghelie. Şi ce dacă? La orizont e un pericol cel puţin la fel de mare, reprezentat de către un tandem care tocmai şi-a anunţat intenţia de a pune mâna pe şefie. Primul, un traseist politic, baron-şmecheraş de provincie repede aclimatizat în Bucureşti, cu un domeniu de neam - prost, cu ochelari care să-l facă a părea intelectual, cu o avere uriaşă, nu se ştie cât de justificabilă, care, în mod aparent ciudat (dar prietenii ştiu de ce) este făcut uitat în nişte dosare privind accesari ilegale de fonduri sau fraudarea ultimului referendum. Personajul are şi tupeu, declarând că „partidul nu va rămâne la mâna niciunui combinator”(niciunul în afară de el, nu?), sau că „partidul nu va deveni unul de tip bizantin” (aici e logic, pentru că e de tip mafiot!). Celălalt nu e cu nimic mai prejos, ba chiar se situează mai presus, averea fiindu-i estimată la peste o sută de milioane de euro (ăsta da, social-democrat), mai fiind patron şi la cel mai mai otevizat (adică jegos) canal de televiziune, având, ca tot politicianul care se „respectă”, oarece dosare acoperite de praf.

Din nefericire pentru cei care tot aşteaptă un „sistem mai echitabil şi mai uman”, PSD a devenit tot mai puţin un exponent şi un aplicator al social-democraţiei, şi tot mai mult un club de afaceri, combinaţii, aranjamente, jocuri de culise.

Nu e deloc hazardat să afirm că, azi, în România, nu mai există partid de stânga. Staţi calmi, nici de dreapta! Există doar asociaţii şi grupări de interese...