Mai există şi politicieni cinstiţi?

Nu prea ştiu câţi români ar putea răspunde afirmativ la această întrebare, dat fiind că totul pare a fi din ce în ce mai relativ, dar şi din ce în ce mai manipulat.
Potrivit unui recent studiu IRES, circa 70 la sută dintre respondenţi au afirmat că nu mai au încredere în actuala clasă politică. Printre principalele motivaţii ale acestei atitudini se numără corupţia, nerespectarea angajamentelor şi lipsa rezultatelor. Dacă ar fi să extindem, cum se practică, rezultatul la scara întregii populaţii, ar rezulta că doar 3 români din 10 mai au încredere în cei aleşi. Teribil de puţin, de natură să genereze fiori reci printre vizaţi...
Acelaşi studiu prezintă şi nivelul încrederii de care se bucură, chiar şi în aceste condiţii, unii politicieni. Astfel, Klaus Iohannis ar fi cotat cu 58 la sută, în vreme ce Victor Ponta ar avea 28 la sută. Aproape în acelaşi timp, a fost dat publicităţii un sondaj realizat de către Avangarde, cu date substanţial diferite .Locatarul principal de la Cotroceni ar avea 76 la sută, în timp ce premierul s-ar bucura de încrederea a 43 la sută dintre respondenţi. La sondajul din urmă atrag atenţia trei aspecte. În primul rând, cota relativ mare a unor personaje care nu prea au tangenţă cu scena politică, precum Mugur Isărescu sau Codruţa Kovesi. În al doilea rând, aşezând percepţiile sub semnul unei subiectivităţi cu totul ieşite din comun, faptul că politicieni aflaţi în preludiul, în consumarea actului sau în postludiul întâlnirii deloc amoroase cu justiţia, precum Dan Voiculescu sau Elena Udrea, continuă să aibă procente, şi încă multe. În fine, un semnal grav de alarmă este reprezentat de plasarea instituţiei în care românii ar trebui să aibă maximă încredere, dat fiind că, potrivit Constituţiei, este „organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare”, mă refer, desigur, la Parlament, pe ultima poziţie în topul încrederii, cu doar 19 la sută, deci cu 11 procente sub nivelul clasei politice în ansamblu, în condiţiile în care aleşii din legislativ ar trebui să fie cei mai buni din cei buni...
Revenind la motivaţiile amintite în cel de al doilea paragraf – deci corupţia, încălcarea promisiunilor şi inexistenţa (tot mai cronică) de rezultate – ele ar putea fiind caracterizate drept definind lipsa de onestitate. Ca şi cum nu ar fi de ajuns această tristă şi nocivă realitate, mai constatăm şi augmentarea primului fenomen: aproape că nu mai trece o zi fără să asistăm la „săltarea” a încă unui politician, suspectat/acuzat de malversaţiuni prin intermediul cărora el, dar şi partidul din care face parte, precum şi apropiaţii săi au intrat în posesia unor sume uriaşe de bani, cu care s-ar putea construi sau măcar repara spitale, şcoli, s-ar putea mări salarii ori pensii.
Pentru că tot ne plac referendumurile, poate ar fi bine de organizat unul cu tema enunţată în titlu. Încă unul care nu ar rezolva problema, pe lângă cele vizând scăderea numărului de parlamentari sau demiterea fostului preşedinte...