Mai mulți scriitori, decât cititori!

 

Dorian OBREJA

Nu știu de ce, dar am rămas cu senzația de a mai fi rămas lucruri nespuse în anteriorul editorial - pus sub semnul culturii în pericol, de unde și necesitatea de a combate, contracara, anihila acest fenomen extrem de nociv: în fond, dacă suntem ce și cum suntem astăzi, este datorită culturii. Iar dacă și cum vor fi cei de mâine, s-ar putea să fie din cauza lipsei de cultură...

Aminteam, printre altele, că fenomenul, ca multe altele în epoca globalistă, se manifestă peste tot. Așa încât nu am rămas deloc surprins când, sesizând un anume aspect legat de subiect în țara noastră, făcând ”săpături”, l-am regăsit și în multe alte părți.

Aflu, de exemplu, din presa franceză, că ”sunt prea mulți oameni care scriu cărți” (ceea ce teoretic și în principiu, e de bine, dar aveți puțintică răbdare...), precizându-se că, potrivit unor constatări, mai mult de jumătate din populația Franței este tentată (și de la tentație la faptă distanța e insesizabilă și ușor de parcurs) să se îndrepte către scris. Paradoxal, căci cartea (și) acolo, este un ”produs” în declin, iar piața sa - ultra-concurențială. Unele voci oferă posibile explicații: se pare că termenul de ”scriitor” ar conferi aceluia căruia i se aplică (deși, în multe cazuri, are loc o auto-aplicare, de auto-însușire) un soi de aură! Revenind la constatările pomenite mai sus, se sintetizează că ”jumătate din Franța scrie”, peste 50 la sută din populația de peste 18 ani scriind sau pregătindu-se să scrie. Un universitar atenționează asupra credinței în mitul conform căruia ”toată lumea poate să scrie”. Problema este, în aceeași țară, că, preferând să scrie (și, din păcate, azi poți scrie oriunde, orice și oricum), tot mai mulți francezi renunță la citit, ori una fără alta, și încă într-o anumită ordine, nu merg!

Dar să ne îndreptăm peste graniță, spre sud-est. În Germania, mai exact, unde managerii editurilor afirmă că ”există mai mulți scriitori decât cititori”, deplângând, în același timp, faptul că se vând tot mai greu cărțile. 

În țara noastră, deși fenomenul e la fel de prezent și intens (și n-aș spune deloc benefic), discutarea lui se face în surdină, cu mănuși și mai mult aluziv. De, trebuie să ai grijă, cine știe pe cine poți supăra. Astfel încât, în locul unor analize documentate și studii utile, întâlnim doar exprimări blânde, de genul ”ai uneori impresia că în România de azi există mai mulți poeți decât cititori de poezie”, sau ”aproape că sunt mai mulți scriitori, decât cititori; multă lume citește mai mult blogurile și comentariile din reviste” (și cele din urmă online, adaug eu).

În fond, grație tehnologiei, a deveni, astăzi, scriitor în România e cât se poate de simplu. Nu trebuie să faci cursuri și să dai examen ca la permisul auto, nu trebuie să faci cursuri și să dai examene ca la americani pentru a demonstra absolvirea unei instituții în sistemul MFA (master in fine arts). Nu. Trebuie să-ți faci cont pe una din rețelele de socializare, iar la profil, la ocupație, treci clar și fără dubii - scriitor! Ceea ce, să recunoaștem, sună cu totul altfel decât inginer, contabil, grefier. Și nu este nicio instanță care să vină să te contrazică, să te testeze, să-ți interzică impostura. Iar dacă ești băiat deștept și te ”lipești” de una dintre numeroasele entități ce grupează personaje de acest fel, și-ți treci în profil și membru al XXX, și ZZZ și YYY, creditul în statutul tău crește nemăsurat...

Ok, să fim înțelegători; dar, cu atâția ”scriitori”, mai citește cineva?