Milioane... din fulgi de zăpadă
Dimensiune font:
Dacă ar fi să aplecăm urechea la avertismentele şi codurile intens colorate anunţate de meteorologi, ai spune că a venit apocalipsa. Breaking news, ştiri care mai de care mai colorate, cu avertizări şi numere de urgenţă la care să suni, toate îţi induc o stare de confuzie, încât nu ştii dacă să mai ieşi din casă ori nu. Şcoli şi universităţi închise, drumuri înfundate, trenuri înzăpezite şi oameni izolaţi în nămeţi. Se întâmplă în România, am văzut că se mai întâmplă şi în alte părţi de prin Europa, dar parcă e prea mult ca fiecare ninsoare să devină o tragedie.
Cel puţin asta a fost impresia subsemnatului de ieri, când la Iaşi a nins. A nins liniştit, de se mirau până şi bătrânii în staţiile de tramvai, aducându-şi aminte de tinereţi. Semn că, în ciuda încălzirii globale, a uniformizării şi dereglării totale a anotimpurilor, cel puţin din zona temperat-continentală, lucrurile nu s-au schimbat chiar atât de mult.
Da, în ianuarie ninge! Acest lucru poate părea oarecum anormal, după un decembrie cu temperaturi primăvăratice şi în care, cel puţin pe colinele Iaşului, nu am văzut urme de zăpadă. Ca de obicei, singurele care par luate prin surprindere sunt autorităţile. De la cele locale, la cele centrale, cu toate şi-au dat în sfârşit seama că, vorba unui fost preşedinte, iarna nu-i ca vara. După o primă fulguială în care au zumzăit prin oraş, anunţând împrăştierea a mii de tone de sare şi soluţii antiderapante, autorităţile locale se văd din nou depăşite de situaţie, dând vina pe trafic, pe şoferi şi pe... aceeaşi iarnă, care a avut nesimţirea să vină pe neaşteptate. În judeţ, ce să mai vorbim? Acolo, fiecare se descurcă aşa cum poate. Unele primării au mai investit în câte un tractor şi o lamă, altele au încheiat contracte cu firme specializate, dar în continuare vorbim despre drumuri blocate şi oameni înzăpeziţi. În plus, pe la drumurile judeţene se decapitează directori, pe la companiile naţionale la fel, prefecţii dau amenzi, însă urmările sunt aceleaşi. Sau, cel puţin, vor fi aceleaşi şi la anul şi peste doi, câtă vreme autorităţile şi, mai ales, angajaţii şi firmele contractate să se ocupe de deszăpezire acţionează în acelaşi mod: adică haotic, greoi şi mereu fără resurse.
Aici intervine o altă problemă. Bunăoară, dacă tot am amintit de Iaşi, cu vreo patru ani în urmă, foştii şefi ai judeţului se lăudau cu achiziţia unor sisteme de monitorizare prin GPS a utilajelor de deszăpezire. Mai mult, lansaseră inclusiv o aplicaţie, pe bani frumoşi, care permitea monitorizarea în timp util a traseului pe care acţionează acestea. Astăzi aflăm că, de fapt, şoferii mai merg cu autogrederul şi pe acasă, la masa de prânz, asta atunci când utilajele nu sunt deturnate în mod personal pentru micile ciubucuri, pentru a interveni pe uliţa vreunui potentat al zonei. Că aşa-i pe motorina statului. Cât priveşte companiile private de deszăpezire, ai putea spune că au dat tunul vieţii. Cel puţin asta lasă să se înţeleagă din contractele semnate pe multe milioane de euro, la un moment dat multianuale, pentru a fi sigure că nu le va strica nimeni afacerea în sezonul următor. Cine stă să socotească însă facturile tăiate, miile de tone de antiderapant împrăştiat sau motorina consumată? Mai mult, a stat cineva să calculeze cam câte zile pe an ninge într-un judeţ ca Iaşul şi care ar trebui să fie efortul bugetar real? Mă îndoiesc. Până atunci însă, rămâne să admirăm cum camioanele plimbă de zor munţii de zăpadă prin oraş, în vreme ce serviciile publice şi firmele special plătite pentru deszăpezire mută aceleaşi utilaje dintr-un loc în altul, părând a fi mereu depăşite total de situaţie. Nouă, nu ne rămâne decât să ne bucurăm totuşi de iarnă. Să lăsăm pentru o clipă deoparte problemele din trafic sau lipsa locului de parcare. Iar dacă alţii fredonează noul hit al iernii - „Milioane din fulgi de zăpadă”, să vedem totuşi partea plină a paharului, dincolo de codurile meteo şi de ştirile apocaliptice. Până una alta, afară ninge şi-atât.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau