Miracolul listei!

Iaşul va fi reprezentat, de la anul, de doar 17 parlamentari, în loc de 25, câţi are în prezent. Cu alte cuvinte, vom avea de hrănit cu o treime mai puţini senatori şi deputaţi, aceasta traducându-se în lipsa cheltuielilor forfetare cu întreţinerea cabinetelor, cazări şi deplasări în teritoriu, care de multe ori ajung la triplul indemnizaţiilor, bătând uşor spre 20.000 d elei lunar. Vestea nu reprezintă nici vreun miracol, nici vreo mare realizare a clasei politice ori a tehnocraţilor din Guvern, aşa cum pare a fi prezentată de prefectul judeţului. Pur şi simplu, reprezintă calculul matematic aferent votului pe liste, raportat la cei aproape 800 de mii de locuitori cu drept de vot înregistraţi în judeţul Iaşi.
Revenirea la votul pe liste poate reprezenta însă şi expresia vie a eşecului votului uninominal în variantă românească, prin care ne-am învârtit în jurul cozii vreme de opt ani, pentru a reveni în acelaşi punct. Căci, aşa e românul. Când ceva merge, trebuie musai să vadă dacă nu poate fi „îmbunătăţit”. Nu spune nimeni că votul pe liste este perfect. Pus însă în comparaţie cu sistemul care a funcţionat în ultimii opt ani de zile în România, putem spune că el reprezintă revenirea la o stare de relativă normalitate. 17 parlamentari, fără redistribuiri şi mandate scoase ca din joben pentru perdanţii colegiilor, fără frustrări din partea partidelor şi, mai ales, a alegătorilor care au pus ştampila pe un candidat, iar la atribuirea mandatelor a ieşit cu totul altceva.
Vândut de reprezentanţii dreptei ca leacul minune la toate bolile politicii de Dâmboviţa, votul uninominal s-a dovedit în final o mare păcăleală vândută românilor, mai ales în forma în care el a fost ambalat. Iar aici, vina nu ştim dacă o poartă neapărat un partid sau altul, cât nevoia de a împăca şi capra şi varza. Adică, să le oferim alegătorilor senzaţia că prin oferirea ştampilei chiar au un cuvânt de spus în privinţa candidaţilor, dând totodată posibilitatea partidelor de a beneficia de o anumită reprezentativitate, chiar dacă nu se mai bucură de priză la electorat. S-a spus despre votul pe liste că favorizează negocierile şi cumpărarea pe bani grei a locurilor eligibile. Ce a reprezentat însă uninominalul românesc? O listă pe orizontală, în care nu se mai cumpărau locuri pe poziţiile fruntaşe, ci se negociau de-a dreptul tarlale întregi, a se citi colegiile uninominale, în funcţie de contracandidaţi propuşi de alte partide. Vine partidul X cu un candidat beton la Cucuieţii din Deal? Tragi rapid sforile la partid să te mute în alt colegiu, unde ai avea şanse maxime. Are PSD sau PNL suficienţi primari la în comunele din jurul reşedinţei de judeţ? Dăm colegiul şefului de filială, că şi-aşa are destulă treabă şi cheltuială de făcut cu organizarea la partid. Dacă nu, arvunim primarii cu promisiuni sau îi ameninţăm cu dosare penale.
Astăzi, alcătuirea listelor constituie din nou preocuparea principală a partidelor. Din păcate însă, vedem o criză acută de personalităţi capabile să ocupe aceste locuri, partidele fiind în stare să le cumpere cu totul, numai să ridice scorul general al listei şi să-şi asume rolul de locomotivă. Iar cei care chiar au ceva de oferit preferă să stea în continuare în banca lor, să-şi vadă de afaceri ori de funcţii bine plătite prin universităţi, foruri academice ori companii de stat, conştienţi că nimic nu este gratis, mai ales în politică.
Prin urmare, până la a căuta modalităţi de reducere a numărului de parlamentari, la a face comparaţii între un sistem sau altul, problema principală a partidelor rămâne aceeaşi: lipsa de oameni credibili, capabili să se uite fără jenă în ochii alegătorului atunci când îi împart un pliant ori, aşa cum am văzut că se poartă mai nou, o carte cu realizările personale. Iar dacă până acum am hulit votul uninominal, să sperăm că din iarnă ne vom bucura de miracolul listei.