Moştenirea lui Radu Câmpeanu

Am primit cu tristeţe vestea plecării la cele veşnice a seniorului liberal Radu Câmpeanu. Nu trebuie să ai afinitate pentru un partid sau altul, nici să fii vreun comentator avizat pentru a vedea imensul loc gol lăsat de acesta în politica autohtonă. O spun asta apropiaţii, colegii de partid şi chiar foştii adversari politici, care se întrec în aceste momente în a-i aduce cuvinte elogioase celui care a repus piatra de temelie a liberalismului românesc, imediat după Revoluţie.
Poate că vârsta şi experienţa jurnalistică nu-mi permit să emit judecăţi de valoare la adresa seniorului liberal, însă nu poţi să nu faci comparaţie între modul de a face politică promovat de Radu Câmpeanu şi ceea ce se întâmplă acum prin partidele româneşti. Ca unul care am avut ocazia să îl cunosc atât prin prisma interviurilor gazetăreşti, cât şi personal, pe la congresele organizate la Palatul Parlamentului, am apreciat întotdeauna tactul de care venerabilul Câmpeanu dădea dovadă în abordarea subiectelor, indiferent cât de controversate erau acestea. Cu nerv, dar fără a părea grobian, cu patos, atunci când evenimentele îţi stârneau revoltă, răspunsurile sale aveau întotdeauna caracter de povaţă, din partea unuia care a trăit şi a văzut multe multe în cei peste 90 de ani de viaţă. Radu Câmpeanu nu bătea, cum se spune, cu parul. Spunea întotdeauna ce avea pe inimă, iar cine avea urechi să priceapă, o pricepea. Nu ştim dacă a fost întotdeauna inspirat în deciziile politice pe care le-a luat. Dovadă scindările care au avut loc în PNL după 1990, alegerea propriului drum cu PNL-aripa Câmpeanu sau alianţele pentru formarea guvernelor la care au recurs liberalii. La toate acestea, seniorul a comentat, a criticat, uneori a dat chiar direcţii de urmat.
Cum au răspuns liberalii, se vede în ziua de astăzi. După două eşecuri majore – Alianţa D.A. şi USL, din care au câştigat alegerile, dar au sfârşit prin a se plasa în afara guvernării, liberalii îşi caută astăzi din nou identitatea. Nu neapărat cea ideologică, în care au migrat de la ALDE la PPE în Parlamentul European, ci una de lideri, a unor oameni reprezentativi, credibili şi uşor de identificat de electorat. Acest lucru este mai mult decât vizibil la nivel naţional, unde fostul pedelist Vasile Blaga este suspect într-un dosar privind colectarea de bani pentru campanie, iar Alina Gorghiu, preşedintele unic rămas, este chemată să dea cu subsemnatul ca martor prin dosare de mare corupţie, alături de fostul aliat Victor Ponta. În teritoriu, situaţia este şi mai sumbră, cea mai bună dovadă constituind-o listele pentru Parlament de la Iaşi, unde filiala lăsată moştenire de condamnatul Fenechiu îşi caută lideri de import pe post de locomotivă.
Cam acesta este tabloul actual din PNL, după plecarea seniorului Câmpeanu. Un partid atins parcă de blestemul scindărilor şi al luptelor intestine, prin prisma deciziilor eronate luate. Cu toate acestea, vorbim de un partid care a fost la guvernare, care a dat preşedintele ţării şi care se mai bucură totuşi de un electorat fidel, surprinzător, chiar în mediul rural. Asta îmi aduce aminte de un episod trăit cu vreo două legislaturi în urmă, când România era frământată de alegeri şi de referendumuri. Tocmai se trecuse la votul uninominal, iar bunicul subsemnatului, Dumnezeu să-l odihnească, nu prea ştia cine candidează. Atunci, m-a întrebat: „Da` Radu Câmpeanu mai este? Că eu cu partidul lui votez, de la Revoluţie încoace”. Iar dacă în urmă cu ceva timp, cineva se întreba ironic unde sunt liberalii, unii dintre ei s-au dus deja, alţii îşi duc traiul departe de ochii lumii, prin colbul satelor, fără să-i întrebe nimeni, vreodată, de sănătate. Iar odată cu plecarea lui Radu Câmpeanu, probabil că liberalii din convingere vor rămâne şi mai puţini...