Motive de recunoştinţă într-o zi de joi

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

Am început să scriu aceste rânduri în ultima zi de joi din noiembrie. Peste ocean este Ziua Recunoştinţei. Multe am importat de la „prietenii americani“, dar o asemenea sărbătoare nu s-a prins de noi, un popor înclinat spre pesimism, care încremeneşte în faţa jumătăţii goale a paharului şi uită să se hidrateze. Însă, cum îmi place să improvizez, mai ales când mă aflu la trecerea într-un nou an de viaţă, am decis să-mi fac propria listă cu motive de recunoştinţă... Am trecut pe coala albă de la temeiuri uşor hazlii precum mersul cu bicicleta şi porumbeii, care-mi umplu pervazul cu amintirea trecerii lor pe acolo, până la motive ce ţin de coloana vertebrală a oricărei existenţe- familia şi credinţa profundă în ceva dincolo de noi. Lista mea rămâne scrisă cu albastru strălucitor în una din multele agende din jurul meu.

 

Suntem editorii propriei lumi

Ceea ce aş vreau să dau mai departe e modul în care mi-am ordonat lista. Într-o primă coloană am trecut motivele care îmi oferă stabilitate, echilibru, iar în cea de-a doua secţiune au intrat cele care îmi asigură provocarea de a merge mai departe, de a învăţa zi de zi ceva nou. Nu are rost să mă mint, am numeroase zile în care intru pe pilot automat şi uit să mă bucur de cât mai multe clipe, dar atunci când îmi aduc aminte cine sunt fac tot posibilul să mă opresc, să respir şi să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu şi în mine. În ultimul an au fost mai multe astfel de momente de respiro, care apar şi ele pe lista recunoştinţei.

Despre neliniştile prezentului

Însă cred că pentru a evolua ai nevoie de provocări, de multe puncte de motivare şi de momente de disconfort, altfel de prinde un fel de „demon al amiezii“ de care cu greu scapi. Anul acesta m-am întors în sala de sport. După prima oră, am plecat de acolo cu o mare frustrare. Aveam impresia că voi şti din primul moment ritmul exerciţiilor şi că îmi voi coordona mişcările în aşa fel încât totul să fie fără greşeală. Tipar de perfecţionist!

M-am înşelat amarnic: uitasem frustrarea de la începutul oricărui proces de învăţare. Mi-am dat seama că nu sunt decât un simplu învăţăcel care trăise cu amăgirea că le ştie şi le poate pe toate. Reluarea orelor de sport mi-a adus o smerenie de care aveam nevoie. Orele de mişcare intensivă mi-au arătat că orice moment este unul bun pentru a începe ceva nou, pentru a îngădui ca o nouă abilitate să se dezvolte. Ştiu, nu e uşor să te ridici din scaunul comod, să intri pe un teren nou şi să înveţi alte reguli dintr-un joc, de asemenea, nou. Dar atunci când ştii şi simţi că a rămâne în scaun nu înseamnă decât a anchiloza într-o poziţie rigidă, ce în final te anesteziază, ieşirea din zona de confort este o chestiune „de viaţă şi de moarte“.

„Veniţi de luaţi bucurie“

Cred că în listele noastre este nevoie de stabilitate, dar şi de noutate şi provocare, deopotrivă. Aşa că, în orice zi vei citi aceste rânduri, te rog întreabă-te cât timp ai petrecut în zona de confort şi cât în afara ei. Apoi, ca într-un dans al copilăriei: „apă, foc“ poţi începe să ieşi din cercul sigur. Orice moment este bun pentru a începe un alt joc, de fapt acelaşi joc: cel cu tine!

 

Cu drag de joc,
Alina STAN

Tătucul Trump şi „Epoca fricii“