NE/AM privit în oglindă!

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă... şi atât!

Bine nu mai sunt din 20 ianuarie. Da, este ziua în care un NEAM s-a trezit ţintuit în faţa monitoarelor aşteptând un verdict, ca atunci când te duci la doctor şi speri să-ţi spună că nu ai nimic, că „poţi dormi liniştit!”...

De fapt, în ziua aia, NE-AM izbit de oglindă!
NE-AM descoperit singuri în creierii munţilor, sunând disperaţi şi aşteptând ca cineva să vină să ne salveze din ghearele nopţii, a frigului, a morţii!
NE-AM găsit incapabili să citim coordonatele unei hărţi şi ne-am împrăştiat speriaţi, care încotro, doar pentru a demonstra că facem ceva!
NE-AM aşezat în fotolii comode şi calde aşteptând, dându-ne cu părere ori bătând din picior isterizaţi!
AM ieşit din casă, puţini ce-i drept, şi AM privit spre munte! Am înfruntat noaptea, frigul, teama de moarte şi am urcat! I-am descoperit şi i-am salvat, pe cei ce mai erau de salvat!
Ăştia suntem: Feţele aceluiaşi NEAM sfâşiat!

Din acea zi, în care un pilot pensionar, ce şi-a făcut datoria cu preţul vieţii, la capătul căreia, în dureri neînchipuite, îşi striga cu disperare şi dragoste copiii pe care nu avea să-i mai vadă...
Din acea zi, în care o copilă a murit cu lacrimi îngheţate pe obraz doar pentru că dorise să înveţe mai mult. Din acea zi, în care un părinte a aflat de moartea puiului său de pe banda galbenă a ecranului rece...
Din acea zi, eu, parte a acestui NEAM, mi-am pierdut liniştea! Încerc sentimente de frustrare, revoltă şi tristeţe pe fondul unei evidenţe: şi eu sunt vinovată...

Pentru că fac parte dintr-un sistem pe care îl alimentez cu bani şi nepăsare! Pentru că am lăsat să fiu umilită în faţa ghişeului, a spitalului sau a şcolii! Pentru că am lăsat capul în pământ şi am tăcut şi mi-am înghiţit frustrarea! Pentru că atunci când am vorbit a fost doar o scânteia de moment stinsă de prima adiere de vânt! Pentru că mă las minţită în fiecare zi de cei care, cu sau fără voia mea, mă reprezintă! Pentru că nu le sancţionez imediat minciuna, laşitatea şi nesimţirea! Nu cu ţipete, înjurături şi bolovani, ci cu echilibrul celui care-şi ştie dreptul!

Dreptul meu este să trăiesc civilizat în NEAM, nu să alerg în ură şi dezbinare, între NE şi AM! E timpul să stingem monitoarele, oricum nu ne vor spune ceva ce nu am auzit deja, să ne ridicăm din fotoliile comode şi să acţionăm până nu e prea târziu! Să demonstrăm sistemului că nu mai are cum să ne mai îngheţe, că bulgărele a pornit din vârf de munte, de lângă crucea de trei metri înfiptă de moţi în memoria eroilor, care prin moartea lor ne-au trezit din amorţire, şi se întoarce la rădăcini!

Schimbarea porneşte de la cei care iubesc ceea ce fac, care învaţă pe brânci şi ţintesc sus, încercând să doboare sistemul. Convingerea mea e că nu sunt puţini! Salvarea vine de la cel care şi-a lăsat cuibul cald, a luat muntele în piept pentru a-şi căuta semenii, pe care i-a găsit şi cărora le-a dăruit haina! Ce pildă mai frumoasă dată de un OM al neamului meu!

Cu drag,
Alina Stan