Nefasta tradiţie a lui „totu pişentru”

Cei cu mai mulţi anişori dintre noi îşi aduc aminte, fără îndoială, fără nicio plăcere, că, printre aspectele imputabile, nocive şi chiar paradoxale (prin uriaşa contradicţie dintre ce se propăvăduia şi ce se făcea) ale sistemului existent (şi) la noi până în decembrie 1989, se număra şi principiul „totu pişentru” (variantă lingvistică moldovenească a unui soi de centralism perfect nedemocratic şi discriminator).
Din când în când, şi la Iaşi, precum în celelalte urbe & zone ale României, aveau loc „vizite de lucru ale conducerii de partid şi de stat”, în frunte cu, nu-i aşa, genialul cârmaci şi eminenţa sa cenuşie. În asemenea prilejuri, traseele vizate – de obicei prin buricul târgului sau la obiectivele industriale – erau „aranjate” aproape la perfecţie, inclusiv asfaltate proaspăt, pavoazate cu copaci transplantaţi peste noapte ş.a.m.d. Eforturile depuse reprezentau o investiţie esenţială pentru nomenclatura locală, pentru că, funcţie de concluziile formulate în urma unor asemenea vizite, aveau loc şi promovări sau, ferească...tovarăşul, retrogradări pe scara funcţiilor de conducere.
Am zis, o vreme destul de îndelungată după rotaţia de cadre din decembrie 1989, că aspectul în discuţie, precum şi altele, la fel de nefaste, erau sortite să se acopere de praful uitării şi să fie înlocuite de principiile corecte şi sănătoase ale unor ţări europene, spre al căror statut şi nivel tindeam şi tânjeam mai cu toţii...
O asemenea speranţă, ca şi altele de acelaşi fel, s-a dovedit a fi, uluitor de repede, o iluzie de o naivitate absolută, spulberată pe deplin şi, se pare – cel puţin la acest moment – pentru totdeauna.
Vizând acelaşi scop – crearea unei impresii pe cât de favorabile, pe atâta de neconformă cu realitatea, ca să nu spun, de-a dreptul, mincinoasă, deturnantă şi manipulatorie, potenţialilor vizitatori ai oraşului, începând cu oficialităţile din ţară şi de peste hotare şi terminând cu simplii turişti – tradiţia continuă nestingherită.
Iată doar un simplu exemplu. Pentru pasajul pietonal din Piaţa Unirii s-au cheltuit o mulţime de bani (marea majoritate, din fonduri europene). A rezultat, conform declaraţiei unui oficial, „un obiectiv foarte important şi cu impact deosebit asupra imaginii Iaşului”. Asta din mai multe puncte de vedere, printre care şi dotarea obiectivului cu un lift şi elevatoare destinate persoanelor cu dizabilităţi, care se deplasează cu cărucioare. Persoane de acest fel, însă, există şi/sau tranzitează şi alte zone, cum ar fi aceea dintre Splai Bahlui şi Gara Internaţională. Aici situaţia e cu totul alta. Nii persoanele amintite, nici bicicliştii (tot mai numeroşi în ultima vreme, ceea ce e foarte bine), nu pot urca sau coborî pe/de pe trotuare fără a face sporturi extreme, întrucât nu s-au realizat rampele necesare.
Având în vedere că toţi ieşenii sunt plătitori de taxe şi impozite, ar fi logic ca toţi ieşenii să se bucure de aceleaşi drepturi. Acest deziderat, însă, riscă tot mai mult să devină o iluzie în care să mai creadă doar naivii, şi chiar şi ei o dată la patru ani, când speră că lucrurile s-ar putea modifica. Uitând că anumite vieţuitoare – nu doar lupii! – îşi schimbă doar părul, nu şi năravurile...