O frecţie nucleară la un picior de lemn

Conform dicţionarelor, expresia „frecţie la picior de lemn” defineşte un gest sau o acţiune inutilă, care nu poate îndrepta o stare de fapt, care nu poate ameliora o situaţie neplăcută.
În lumea contemporană, acest gen de gesturi se întâlneşte cu o frecvenţă din ce în ce mai mare, referindu-se, din nefericire, inclusiv la probleme vitale pentru prezentul şi viitorul omenirii.
Într-un articol recent aminteam, de exemplu, că, în decembrie 2015, a avut loc, la Paris, cu mare tam-tam şi la cel mai înalt nivel, o conferinţă internaţională pe teme de mediu, pornind de la semnalele de alarmă tot mai grave formulate de specialişti privind încălzirea globală şi dramaticele urmări ale acesteia. După trei luni în care nu s-a întâmplat absolut nimic generat de conferinţa cu pricina, nu e deloc hazardat să se afirme că a fost vorba doar de o simplă bifare de acţiune.
La finalul săptămânii trecute, în SUA, altă conferinţă mare-mare. Pe o temă cel puţin le fel de importantă precum cea mai sus amintită, şi anume securitatea nucleară. Spre deosebire de alte vremuri, problema principală a acestei teme nu mai constă în rivalitatea SUA – URSS (Rusia), ci se referă la două scenarii, ambele la fel de catastrofice: 1.realizarea unei „bombe murdare” de către o grupare teroristă de genul ISIS; 2. posibilitatea de a trece de la vorbe la fapte în cazul Coreei de Nord.
Într-un discurs ţinut la Praga, în 2009, preşedintele Obama sublinia că riscul unui atac nuclear reprezenta ameninţarea cea mai imediată şi mai extremă pentru securitatea mondială. Au trecut şapte ani şi afirmaţia rămâne, din păcate, de maximă actualitate. Şi asta tot din pricina lipsei unor acţiuni concrete sau a formalismului altora. Summit-ul recent, de la Washington, de exemplu, s-a desfăşurat în condiţii absolut de neconceput, adică în absenţa Rusiei, unul dintre cei doi mari „jucători atomici”. Şi aceasta cu deosebire în care mai multe voci din rândul participanţilor, inclusiv cea a unor oficiali din ţara noastră, acuză că în Rusia este problema ( la sfârşitul lui 2014, stocul mondial de uraniu îmbogăţit ajunsese la 1370 tone, dintre care cea mai mare parte în Rusia...).
În absenţa unui actor principal, s-a desfăşurat doar un soi de telenovelă, cu declaraţii care de care de mai bune intenţii, asigurări şi promisiuni, dar lipsită, în mod logic, de posibilitatea luării unor decizii importante, cu aplicare imediată, care să schimbe ceva în configuraţia subiectului şi, mai ales, în zona previziunilor (deloc optimiste, aducându-se în discuţie, tot mai mult, spectrul terorismului nuclear) privind evoluţia situaţiei. Una peste alta, putem vorbi de o frecţie nucleară la un picior de lemn.
De peste Ocean ne vin, însă, şi veşti minunate. Cu prilejul aceluiaşi summit, locatarul de la Cotroceni a schimbat câteva cuvinte (nu am aflat în ce proporţie sau paritate) cu locatarul de la Casa Albă. Wow! Înseamnă că a meritat o asemenea deplasare...