Obraznicul mănâncă praznicul. Al nostru!!!

Înainte de a aborda subiectul propriu-zis, din dorinţa de a fi înţeles cât mai bine, sunt nevoit să fac o mai lungă introducere lingvistică.
La origine, „obraznicul mănâncă praznicul” a fost un proverb, născut, ca atâtea altele, din înţelepciunea acumulată de-a lungul secolelor, dacă nu mileniilor. Şi aici aş sublinia originalitatea şi sugestivitatea românilor, care au zugrăvit extrem de plastic situaţia, spre deosebire, de exemplu, de englezi, care se mulţumesc să spună, sintetic, dar şi sec, „cheek brings success”.
Prima dat în literatura noastră, se pare că acest proverb ar fi fost folosit de către Ioan Slavici, în „Pădureanca”. Apoi, el este preluat şi glosat de Nicolae Iorga, care, în ale sale „Cugetări”, adaugă bazei deja amintite şi expresia (de un optimism cu totul nefondat, îndrăznesc să afirm) „dar plăteşte cu obrazul”. Conform unor dicţionare, în zona dedicată cuvântului „obraznic”, întâlnim, desigur, şi proverbul în discuţie, „tradus” drept „cel care îndrăzneşte fără ruşine trage adesea foloase de pe urma îndrăznelii sale”. Cred că termenul de îndrăzneală e utilizat inadecvat, dânsul găsindu-şi locul, de exemplu, în proverbul latin „audaces fortuna iuvat” (pe cei îndrăzneţi îi ajută norocul); în cazul nostru, putem vorbi, mai degrabă, despre tupeu, decât despre îndrăzneală. Acum, separat, despre praznic, termen definit ca masă, de obicei mare, îmbelşugată, oferită după o înmormântare sau după un parastas, ori pentru pomenirea unui mort. Într-un singur cuvânt, pomană!
„Obraznicul mănâncă praznicul” se potriveşte, ca o mănuşă, perioadei de acum. Mai sunt 40 (!) de zile până la alegeri, şi doar 10 până începe campania electorală. Ei bine - vorba vine...-, în acest interval încep să apară obraznicii mai ceva precum ciupercile (otrăvitoare, doresc să subliniez) după ploaie. Ba unii chiar s-au grăbit a scoate capetele şi a începe să glăsuiască încă şi mai devreme, nu-i aşa?, în speranţa căpătării unor pomeni cât mai consistente.
Sunt de la toate partidele (unii le-au schimbat peste noapte, din acelaşi motiv amintit mai sus) obraznicii şi sunt atât de mulţi şi mi-e mie aşa de ruşine de neruşinarea lor, că, de această dată numai, nu o să dau nume. Ci doar o să spun că unii au la activ condamnări, cu sau fără suspendare, alţii sunt anchetaţi, acuzaţi, judecaţi. Dar, desigur, toţi sunt, în opinia lor, nevinovaţi. Toate acestea se întâmplă doar pentru că Justiţia, legată la ochi, face prostia de a se lega şi de unii politicieni, ca şi cum ea nu ar fi citit şi băgat la cap fabula lui Grigore Alexandrescu, unde se explică foarte pe înţeles că se vrea egalitate, dar nu pentru căţei (citeşte simplii cetăţeni).
Neamul obraznicilor nu o să piară niciodată, ba chiar se pare că proliferează exponenţial. Problema noastră, acum, este că asistăm, cu mâinile în sân, cum obraznicii ne şi mănâncă praznicul, dar se şi pregătesc să ne mai îngroape pentru încă patru ani. După care, desigur, alt praznic, alţi – sau tot aceiaşi – obraznici...