Opriţi nebunia!

Credeam că după atentatele de la Bruxelles şi, mai ales, după un campionat european de fotbal în care Hexagonul a reuşit să scape fără acte de violenţă extremă şi, mai cu seamă, de atacuri teroriste, că Europa va reveni la normal şi va reuşi să respire. S-a dovedit însă că m-am înşelat şi că, aşa cum ne-au obişnuit deja, teroriştii lovesc atunci când te aştepţi mai puţin. Cine ar fi crezut, de altfel, că aceştia vor reuşi să provoace haos chiar de ziua naţională a Franţei? Cu toate măsurile de securitate luate, atacatorii au lovit nemilos, îndoliind pentru a treia oară într-un an şi jumătate o ţară care se dovedeşte a fi punctul slab al luptei antiteroriste de pe continent. Căci, să intri cu un camion în mulţimea adunată la focul de artificii pe cea mai circulată arteră din Nisa, după ce le-ai spus poliţiştilor că transporţi îngheţată, parcă miroase puţin a amatorism din partea forţelor de ordine şi de securitate franceze.
Am văzut comentarii pe forumuri, unii s-au grăbit să acuze dur autorităţile franceze, însă boala cred că stă, până la urmă, în natura noastră, a europenilor, şi a birocraţilor de la Bruxelles. O Uniune Europeană construită pe principiul toleranţei, dar în care se pierd cu vederea noile ameninţări la adresa omenirii şi se întârzie în luarea unei decizii. O Europă prea slabă, poate nu suficient de unită şi în care echivocul pare a fi cuvântul de ordine. Căci doar astfel pot fi luate sancţiuni împotriva Rusiei, spre exemplu, iar state precum Germania şi – din nou Franţa – negociază afaceri grase cu ţarul Putin. O Uniune care caută să se extindă în permanenţă, deşi ştie că acest proces nu mai are nimic nici cu respectarea valorilor democratice, nici a eticii economice.
Ajungem astfel în Turcia, unde un regim cu accente autoritariste s-a dorit înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat. Un Erdogan care şi-a comandat un palat somptuos, care îl eclipsează aproape pe Ceauşescu şi a sa Casă a Poporului, a fost vânat de o facţiune a armatei, Ankara devenind teatrul unui război în toată puterea cuvântului, cu avioane de luptă ridicate de la sol, vânând elicoptere ale facţiunii rebele. Ce a urmat însă este încă de neconceput pentru lumea democratică: un preşedinte pus pe răzbunare, cu arestări în masă, restricţii asupra unor site-uri cu informaţii compromiţătoare, judecători demişi, soldaţi umiliţi în public şi închiderea graniţelor pentru anumite categorii de bugetari, precum dascălii. Mai mult, premierul acestei ţări este dispus să declare război oricui, inclusiv Statelor Unite, în cazul în care va găzdui ori va tergiversa expulzarea puciştilor. Vorbim de un stat membru NATO şi în tratative privind aderarea la Uniunea Europeană.
Toate acestea se suprapun peste o Mare Britanie care riscă fărâmiţarea după referendumul pro-Brexit şi cu pregătiri pentru alegeri în statele Unite, unde unul dintre candidaţi promite din nou ridicarea de ziduri şi războaie împotriva celor care atentează la interesele Unchiului Sam.
Aceasta este imaginea proiectată astăzi asupra Mapamondului, din care nu răzbate decât un singur cuvânt: haos. O lume în care nebunii par să fi preluat frâiele şi pentru care nimeni nu are vreun antidot. Eu, unul, parcă am ajuns să mă bucur că trăiesc în România. Paradoxal, cu nişte lideri atât de rupţi de lume, parcă mă simt mai în siguranţă…