Premierul-săgeată, românii şi sistemul bancar

L-am privit de fiecare dată cu oarecare simpatie pe economistul Ilie Şerbănescu în intervenţiile sale televizate şi de fiecare dată i-am admirat nu atât rigoarea analizei, care depăşeşte cu mult domeniul vast al economiei, cât mai ales stilul relaxat şi puterea de a spune lucrurilor pe nume. Bunăoară, acesta bate de mulţi ani toba, ca să priceapă cine are de priceput, că România nu mai este condusă de români, indiferent din ce tabără politică vin, ci de interese economico-financiare care transced cu mult nu doar graniţele ţării, ci chiar puterea multor decidenţi de a înţelege măcar, înainte de a lua nişte măsuri. Iar asta o spune un fost ministru, chiar dacă într-o guvernare catastrofală, cum a fost cea a CDR, sub domnia de scurtă durată a lui Victor Ciorbea.
Ilie Şerbănescu, cât şi politicienii de ieri şi de azi, ştiu foarte bine ce înseamnă asta. După valul retrocedărilor funciare promovate cu sârg de ţărănistul Lupu, la privatizările pe un leu brevetate de Cataramă şi Mureşan, România a fost vândută bucată cu bucată. Tunurile au continuat şi în guvernarea Năstase, cu renumitele contracte Bechtel sau privatizările BCR şi Rompetrol, prin care s-a spus la acea vreme că România nu a făcut decât să plătească „tainul” ba către americani, care ne-au primit în NATO, ba către austrieci, care se dădeau nuca tare a Uniunii Europene, într-o perioadă în care România se chinuia să taie „steguleţele roşii” din negocierile de aderare.
Iar când retrocedările şi privatizările s-au cam terminat, românii au trecut la fabricat legi care să fie pe placul „investitorilor” strategici. Aşa a apărut aberanta „taxă auto”, pe care fostul dealer Citroen, Călin Popescu Tăriceanu, o promova ca o necesitate absolută în faţa rablelor Vestului. Isonul i-a fost ţinut atunci de constructori precum Dacia sau Ford, care ameninţau că pleacă din România dacă taxa auto dispare. Că România este taxată permanent pentru această aberaţie legislativă, catalogată drept ilegală de instanţele europene, aproape că nici nu mai contează. Mai nou, pentru a elimina orice dubii în privinţa corectitudinii, ni se se propune de către actualul guvern ca această taxă să fie inclusă în preţul benzinei. Adică, de unde s-a pornit de la protecţia industriei auto, să plătim cu toţii în plus la benzină, în condiţiile în care şi-aşa, preţul la pompă reprezintă mai bine de jumătate taxe şi accize. Cu alte cuvinte, să mai cotizăm şi la puşculiţa benzinarilor străini.
Ultima realizare pe acest front vine din partea premierului Dacian Cioloş, care s-a gândit să atace la Curtea Constituţională legea privind conversia creditelor în franci elveţieni. Fără să ridice vreo obiecţie anume, premierul s-a gândit să atace legea „preventiv”, după ce preşedintele a retrimis-o o dată Parlamentului pentru revizuire, iar acum ar trebui s-o trimită la promulgat. Nu mai punem la socoteală faptul că decizia vine la doar o zi după ce PNL l-a nominalizat pe tehnocratul Cioloş drept premier după alegerile parlamentare, acelaşi PNL care votase cu două mâini legea conversiei în Parlament. Dincolo de ipocrizia acestor demersuri, în joc rămâne soarta zecilor de mii de români care îşi puseseră speranţa în autorităţile statului că vor împărţi, cumva, povara unui risc valutar asumat la acest moment în totalitate de împrumutaţi şi în niciun fel de bănci. Se vede însă că, din nou, premierul se erijează în apărătorul sistemului bancar, acaparat în totalitate de finanţele străine, aceleaşi care au provocat criza economică din 2007-2007, dar pentru care nu am auzit pe nimeni să plătească. Iar dacă unii ar înclina din nou să strige că nu ne vindem ţara, acest lucru nu mai este valabil. Premierul-săgeată şi preşedintele îi vând pe români cu totul. Deocamdată băncilor.