Puterea exemplului

Nu aveam mari aşteptări de la Parlament în cazul lui Victor Ponta, unde deputaţii au dat un vot covârşitor împotriva urmăririi sale penale cerute de DNA. De fapt, ca să fim mai exacţi, s-a dat un vot pentru încuviinţarea raportului de respingere a cererii de urmărire penală, formulate anterior de deputaţii jurişti. După cazurile Şova şi Vosganian, dar mai ales după nervozitatea parlamentarilor din ultimele luni în legătură cu orice propunere venită din partea procurorilor, votul era unul mai mult decât previzibil. Dacă luăm numai iniţiativele de modificare a Codului Penal (întâmplător sau nu, venite din partea coaliţiei guvernamentale grupate în jurul PSD), printre care cea mai notabilă este cea privind încuviinţarea arestării în baza unor motive temeinice şi nu doar pe „suspiciuni rezonabile”, atunci ne dăm seama că parlamentarilor le-a cam ajuns să fie săltaţi cu toptanul de procurori şi puşi în rândul muritorilor, adică al românilor fără imunităţi ori pensii speciale.
Surprinzător, aşadar, nu este votul parlamentarilor în cazul Ponta, unde s-a văzut, din nou, forţa şi influenţa firavei opoziţii parlamentare, ci mai ales discursul adoptat de PSD şi de ministrul Justiţiei în această speţă. Cu lamentări de tipul „lovitură de stat”, „întoarcerea Românei cu zece ani în urmă”, dar şi cu ameninţări la adresa eventualilor protestatari la adresa mult prea competentului premier, PSD nu face decât să adopte retorica unei epoci pe care o credeam apuse. Nu aş merge chiar până la „agenturili” lui Ceauşescu şi nici la mineriadele lui Iliescu, dar PSD şi mai ales Victor Ponta ar trebui să-şi aducă aminte de prigoana protestatarilor din ianuarie 2012, când orice mesaj al liderilor USL şi orice ieşire în stradă erau văzute ca atingeri aduse bunei funcţionări a statului de drept. Mai apoi, ar trebui să-şi amintească de „lovitura de stat” invocată de Traian Băsescu la referendumul pentru demiterea sa, din vara aceluiaşi an, generalizând că orice solicitare a Justiţiei ar fi iniţiată de cei care vor debarcarea Guvernului. Or, prin asumarea aceluiaşi discurs, premierul Ponta ne dă senzaţia nu doar că Parlamentul se pune de-a curmezişul Justiţiei. Dacă procedurile parlamentare şi constituţionale prevăd posibilitatea votului pentru încuviinţarea unor cereri din partea Justiţiei, atunci nu vom avea încotro decât să acceptăm acest fapt şi îngroparea oricărei anchete în privinţa premierului. Victor Ponta nu este însă un simplu deputat. El este, înainte de toate, şeful unui Guvern şi şeful unui partid. Or, când îi ceri unui primar sau parlamentar din teritoriu să facă pasul înapoi având calitatea de suspect într-un dosar, invocând statutul PSD, parcă nu e normal să chemi colegii să facă scut în jurul tău în Parlament şi în stradă, atunci când te afli în aceeaşi situaţie. Dincolo de asta, premierul Ponta nu face decât să compromită odată în plus ideea reînnoirii clasei politice şi a schimbului de generaţii la vârful partidelor. Mai mult, ne demonstrează că puterea exemplului rămâne încă o noţiune străină liderilor politici atunci când vine vorba de demisia de onoare sau renunţarea un mandat în urma implicării în scandaluri publice. Încă un semn că, de la Ceauşescu şi Băsescu încoace, nu s-a schimbat nimic pe acest front. Ba dimpotrivă, cei cocoţaţi în jilţurile poleite de la Cotroceni sau Palatul Victoria aşteaptă să fie debarcaţi cu forţa.