România captivă
Dimensiune font:
În vâltoarea scandalurilor şi pseudo-evenimentelor politice din ultima perioadă, românii ajung să fie din ce în ce mai debusolaţi şi mai dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă cu propria ţară. Din ce în ce mai mulţi amici, colegi de generaţie sau chiar mai în vârstă, îmi transmit salutări pe Facebook, din diverse colţuri ale Europei. Şi nu sunt dintre cei plecaţi în excursii ori concedii, ci tineri ori bărbaţi în toată firea, care au ales să se lepede total de România. Să fugă pentru un trai mai bun pentru ei şi familiile lor. Câţi dintre ei se vor mai întoarce, e greu de spus.
Cum să nu alegi însă definitiv cale emigrării când un ministru în funcţie precum Ioan Rus, spre exemplu, îţi spune că nu merită să munceşti pe 1.500 de euro în Anglia, că de banii ăştia nevasta îţi devine curvă, iar feciorul golan? Puţul gândirii ministeriale nu a putut emana mai mult de două prostii, care au făcut praf bunele intenţii arătate de fostul şef peste drumuri şi autostrăzi. Masterplanul lui Rus, cu tot cu autostrada fantomă care ar fi urmat să racordeze Iaşul la vestul ţării, păleşte în faţa vorbelor jignitoare la adresa celor încă mai ţin România pe linia de plutire, prin banii trimişi la nevestele necurve şi copiii negolani. Din nou, se nasc întrebări la adresa celor care au decis numirea unui astfel de personaj în Guvern, mai ales că dl Rus nu se află la prima sa experienţă nefericită în fotoliul de ministru. Pentru aducere aminte, clujeanul a fost printre artizanii trântirii referendumului din 2012, când cifrele umflate privind cetăţenii cu drept de vot, mai mari decât populaţia reală a României, au condus la invalidarea opţiunii pentru 7,5 milioane de români. Că datele transmise de competentul ministru de Interne au fost validate apoi şi printr-o „erată” a Curţii Constituţionale, e o altă poveste, care face astăzi subiectul unui dosar gros la Parchetul General.
Venirea caniculei pare să arunce însă haos nu doar Guvernul şi Curtea Constituţională, ci şi Casa Poporului. Parlamentarii s-au gândit să-şi tragă nişte pensii speciale, pe măsura competenţei şi sacrificiului pentru propriii aleşi. Nu mari, ci în valoare de vreo 4.000 de lei, pentru cei cu vechime. Acum, aş fi înţeles un astfel de privilegiu pentru politicienii de carieră şi de numele cărora chiar s-a legat vreo lege sau vreo iniţiativă mai de Doamne-ajută. Dar ce pensie de merit să-i acorzi însă unuia care n-a deschis gura decât la depunerea jurământului, iar apoi nu a mai auzit nimeni de el, chiar nu pricep. Au vrut să-şi ia Parlamentul înapoi şi au reuşit, în ciuda oprobiului public, al Guvernului şi chiar al propriilor şefi de partid.
Poate cineva să-i oprească? Abia întors de la vila de protocol de la Neptun, preşedintele Iohannis ne spune că va analiza „profund” proiectul de lege când îl va primi pentru promulgare, urmând să aflăm concluziile pe Facebook.
Cât despre premierul „Magic” Ponta, acesta se află la Istanbul, unde se operează nu din cauza vreunei efort nemaipomenit în goana după investitori, ci după un meci de baschet. Şi dacă ar fi fost în ţară, tot aia era. Căci, după cum s-a dovedit în ultima perioadă, din şef de trib a devenit captivul acestuia. Sau poate aşa a fost dintotdeauna, dar abia acum se dau cărţile pe faţă. Să-i urăm, totuşi, linişte, odihnă şi soare. Nu de alta, dar în ţară se anunţă tămbălău, iar de câteva zile s-a făcut chiar răcoare…
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau