Să salvăm împreună Poiana cu Schit!
Dimensiune font:
Din nou sunt nevoit să fac trimitere la rânduri scrise acum vreo jumătate de lună, citând mai amplu (dar necesar pentru punerea în temă): „În urmă cu vreo lună, căutând să ajung la un loc fabulos, numit Poiana cu Schit - pentru că adăposteşte ruinele unui lăcaş religios, din secolul 14 , dar şi zeci de statui de mari dimensiuni, realizate în cadrul unor tabere de creaţie care s-au desfăşurat înainte de 1989 – am avut plăcuta surpriză să constat că, între localităţile Slobozia şi Dobrovăţ se construise o şosea de nota 10.Bravo, am zis, intuind, imediat, că aşa ceva era destinat unui raliu, programat în această toamnă. Numai că, din nefericire, între Poiana cu Cetate (sat situat pe şoseaua în discuţie) şi Poiana cu Schit – câţiva bieţi kilometri -, nu s-a pus nici măcar pietriş, d-apoi asfalt, iar statuile sunt aproape cu neputinţă de văzut din pricina junglei care s-a format acolo. De ce se găsesc bani pentru sport, iar pentru cultură – nu? Aşteptăm, dinspre Ministerul Culturii sau CJ, un semn că Poiana cu Schit va fi redată vizitării civilizate!”.
Cum, până acum, nu am primit nici un semn dinspre cei vizaţi – respectiv Consiliul Judeţean Iaşi sau Ministerul Culturii – precum că ar fi luat cunoştinţă despre subiect sau, şi mai şi, că ar intenţiona să îl rezolve, revin şi insist.
Mai întâi, prin intermediul fragmentelor dintr- prezentare mai amplă a locului în discuţie, preluată de pe un site ce îi este dedicat (dar care site, din păcate, pare a fi abandonat de vreo patru ani, ceea ce nu aş vrea să însemne pierderea speranţelor):”În Poiana cu schit se află un monument istoric foarte vechi, de sfârşit de sec. XIV, o expoziţie în aer liber cu treizeci de sculpturi şi o rezervaţie floricolă cu specii rare de plante. Într-un alt capăt al poienii sunt 30 de sculpturi imense din piatră (fotografiile lor pot fi văzute accesând link-ul http://www.poianacuschit.ro/1sculpturile.html); lucrările constituie un adevărat muzeu în aer liber, fiind singura tabără de sculptură în piatră din Moldova...Rezervaţia naturală Poiana cu Schit reprezintă cea mai mare şi mai expresivă poiană din masivul păduros Bârnova – Repedea. Poiana cu Schit este o rezervaţie naturală de interes naţional.”
Aşadar, fac un nou demers - pe care sunt decis să-l amplific prin crearea unui grup de iniţiativă - având drept scop salvarea Poienii cu Schit. E nevoie, la minimum, doar de câteva remorci cu pietriş, de sponsorizare din partea unei firme („arunc mănuşa” către Stihl, Husqvarna, Bertolini, Bosch, Gardena ş.a.m.d.), care să defrişeze locul. E nevoie, mai ales, de implicare din partea Consiliului Judeţean, Diecţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu, şi Direcţiei silvice Iaşi. (poate chiar a ministerelor Culturii şi Mediului, dată fiind importanţa obiectivului). Şi ştiind că deţinătorii funcţiilor de conducere din instituţiile & firmele amintite sunt prea ocupaţi pentru a citi presa, le voi trimite acest text pe adresele personale de e-mail.Poate, cine ştie?, se va întâmpla ceva-ceva. Dacă nu, voi reveni iar!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau