Foarte multe dintre editorialele mele au ca subiect teme inspirate din educaţie sau sănătate, domenii foarte importante pentru orice ţară şi oamenii care o guvernează. Din punctul meu de vedere, sunt cele mai importante fiindcă nu putem fi puternici dacă nu avem starea de sănătate şi cunoştinţele necesare, nu ne putem impune nicăieri dacă suntem slabi, flămânzi, prost crescuţi, fără ştiinţă de carte. Din păcate, cele două domenii sunt şi cele unde, cel puţin în România, sunt şi cele mai multe probleme. Cauza, se tot spune, ar fi lipsa banilor, dar nimeni nu vorbeşte despre responsabilitate, despre misiune, despre consecinţele inexistente ale deciziilor proaste, despre lipsă de interes. Este adevărat că nu sunt bani prea mulţi, că personalul medical are în buzunar biletul pentru străinătate înainte de a finaliza cursurile, că nici clădirile nu arată bine, dar sunt multe lucruri care se pot face fără resurse, este nevoie doar de atenţie corectitudine.

Citeşte şi

Cât de scârbit poţi fi, profesore?

De de parte, campion la tragedii este spitalul din Vaslui. Acolo belelele curg începând de la medici şi terminând cu îngrijitorii. Doctorii cer şpagă chiar şi pentru un strănut, asistentele medicale fură banii pacienţilor, iar îngrijitorii umblă aiuriţi. Zilele trecute a dispărut un făt, de parcă ar fi fost un pietroi ori un obiect neidentificat. Nimeni nu ştie unde a ajuns şi spun că vor face anchetă. Oameni buni, de pe ce planetă aţi fost aruncaţi? Voi chiar nu pricepeţi că fiecare loc de muncă are nişte linii clar trasate, că există sarcini de serviciu, obligaţii, proceduri de care vă plângeţi mereu că sunt prea stricte? Cum să dispară un făt şi nimeni să nu ştie unde este?

La Piatra Neamţ nu par a fi probleme medicale, ci de orgolii. Şefii cei mari de la „judeţ” au gândit ei că le-ar plăcea un alt manager şi-i toarnă cu rapoarte şi verificări. În acest timp, personalul medical face front comun cu directorul şi se ţine de proteste.

La Iaşi nu sunt pastile la spitale. Eşti bolnav, te cauţi acasă, afli eventual ce ai după ce faci search pe internet, apoi visezi de acasă schema terapeutică şi te duci la spital cu punga plină de medicamente. Se poate şi altfel, dar ar însemna să duci în sacoşă şi grâu pentru colivă, şi colaci, şi lumânări, şi prosoape că, mna, nu se ştie niciodată.

Medicii spun că nu sunt bani, că ei respectă scheme manageriale, protocoale şi alte chestiuni ce ţin mai mult de birocraţie decât de sănătate, dar bolnavii ce vină au? Dacă vă uitaţi pe statistici, veţi vedea că în România numărul bolnavilor este în continuă creştere şi că afecţiunile sunt tot mai grave, inclusiv la copii. Soluţii clare nu sunt, decât bâlbâieli şi explicaţii ce nu interesează pe nimeni fiindcă boala nu se tratează cu vorbe şi nici cu sfaturi, ci cu medicamente pe care ori le cumperi, ori te transformi în înger.

Maura Anghel