Săptămâna patimilor noastre

Cele şase zile care preced sărbătoarea Învierii Domnului sunt foarte importante pentru creştini. Acum se fac slujbe speciale (deniile), se ţine post mult mai abitir decât până acum, se fac ultimele pregătiri pentru a primi Lumina. Unii se pregătesc şi sufleteşte, nu doar cu cele necesare trupului, adică fripturi, ouă roşii, cozonac şi pască. Dacă am citi mai atent pildele din cele şase zile ale Săptămânii Patimilor am vedea cât de mult se regăsesc în viaţa de zi cu zi. Dacă ne-am uitat atent în primul rând la noi am putea observa cum ignorăm şi noi să-l hrănim uneori pe cel flămând, aşa cum a făcut smochinul căruia i-a refuzat să-i ofere fructe lui Isus şi a rămas fără roade. Uităm să iertăm sau poate nici nu ştim, ne luptăm cu noi şi între noi, duce războaie care nu folosesc nimănui şi ne erijăm de multe ori în roluri de justiţiar doar pentru că ne place. În Miercurea Mare, Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Isus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. De câte ori nu ne vindem pe noi şi pe cei dragi? De câte ori nu ne minţim că ne este bine deşi sufletul ne plânge de durere? Vi s-a întâmplat de multe ori să fiţi trădaţi şi să trădaţi la rândul vostru. Motivele le cunoaşteţi sau poate că nu, dar cu siguranţă mai păstraţi în suflet durerea resimţită. Mulţi dintre noi nu ne-am cerut dreptate pentru durerea pricinuită şi poate chiar ne-am bucurat că, pe moment, am fost în rolul lui Iuda. Am trădat, am vândut, am aruncat săgeţi fără direcţie, care poate că la un moment dat ni s-au întors împotrivă şi ne-a durut. Am suferit şi am căutat vinovaţi în altă parte, mai puţin în noi.
În Joia Mare, Isus a spălat picioarele credincioşilor, apoi a ţinut Cina cea de Taină. Pilda lui ar trebui să ne înveţe smerenia de care avem atâta nevoie! Ne batem cu pumnul în piept că suntem cei mai buni, alergăm după onoruri calcând peste suflete, iar la final, când tragem linie, simţim un gol imens – pare că viaţa nu ne-a adus mare lucru, deşi poate am clădit imperii, avem conturi ticsite, ne-am plimbat prin cele mai scumpe locuri. Am uitat când am închis fabrici şi am lăsat oameni pe drumuri, când am strivit proiecte şi parteneri. Eram mult prea importanţi în proprii ochi ca să mai putem privi şi în ai altora.
În Vinerea Patimilor l-am răstignit pe Isus, care a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Par cuvinte mari, dar totul este simplu dacă reuşit să dăm deoparte orgoliile şi furiile care ne macină, cu care ne luptăm cu noi şi între noi. Răstignim în fiecare secundă câte o parte din viaţa noastră prin gândurile rele pe care le nutrim, prin refuzul de a-i asculta şi ajuta pe cei din jur. Suferim şi rareori acceptăm că noi suntem principalii vinovaţi. Dacă am aprinde mai des Lumina din suflet, dacă am accepta darurile celor din jur şi dacă am reuşi să-i privim cu bunăvoinţă şi să-i considerăm egalii noştri ar fi mult mai uşor. Smerenie, acceptare şi iertare, acestea ar fi cuvintele şi atitudinile care ar ar trebui să ne gândim în Săptămâna Patimilor. Măcar acum să lăsam deoparte războaiele pe care le purtăm şi să ne gândim că viaţa este ceea ce trăim noi înşine, nu ceea ce ni se spune ori ni ce porunceşte.