Scumpirile care înfierbântă iernile

În România, marketingul este un cuvânt greşit folosit. Cei cărora li se pare că eventual cunosc conceptul trăncănesc pe dinafară. Cei care ştiu despre ce este vorba tac şi fac, iar la final te prostesc că ai înţeles greşit – sucurile naturale cu termen de valabilitate zece ani nu au zahăr, ci doar nişte elemente ce asigură prospeţimea pe care n-a avut-o niciodată, ori cosmeticele alea care îţi promit că vei deveni peste noapte femeia perfectă sunt valabile doar dacă ai 18 ani şi n-ai nevoie de niciun ajutor. Cam aşa este şi cu serviciile de utilitate generală - mai întâi se anunţă o scumpire, apoi toată lumea neagă acest lucru. Nuuu, nu va fi nimic, vi s-a părut că am vorbit noi în public. Apoi vin nişte veşti cum că UE, acest jandarm rău tare, vrea să ne jupoaie de vii. Guvernul nu are nicio vină, ci alţii ne cer, iar noi ce vom face? Ne vom supune, că gena de slugă deja ne-a dat peste cap funcţionarea verticală. Puţini se întreabă de ce în fiecare an apar scumpiri şi toate în prag de iarnă – vin sărbătorile, comercianţii ridică preţul la caşcaval. Normal, norodul se va înghesui să cumpere şi unde a mers suta merge şi mia. După ce artificiile au trecut, preţurile nu mai dau înapoi că cine ar fi prost să renunţe la câştig?
Apoi, imediat ce bruma muşcă din toamnă, toţi proprietarii de sisteme de termoficare se prefac în zmei – anunţă scumpiri, motivate de decizii externe, scapără scântei, iar Guvernul le spune oamenilor să stea liniştiţi că subvenţia veghează. Pentru unii, că alţii plătesc de le vine rău.
Gaze, apă, gigacalorie, lemne, toate iau foc iarna. La fel şi buzunarele noastre. Domnii cei mari şi tari care cică acum promit amânarea scumpirilor oare nu se întreabă din ce vor plăti oamenii aceste facturi? Cei care au cu ce nu-şi pun problema, iar restul plătesc cu greu ori deloc. La final, când se trage linia, tot calicii pătimesc fiindcă ori şi-au vândut sufletul ca să onoreze facturile, fie le-au adunat stivă şi le vor da foc imediat ce vor ajunge în stradă, la cerinţa celor care i-au obligat să trăiască astfel. Adică au încins hogeacul până a plesnit.
Situaţia nu este nouă în România şi mă întreb de ce nu ia nimeni nicio măsură. Oameni buni, stimate preşedinte, oamenii nu mai au bani. Unii nu au mai văzut lefuri de ani de zile, alţii dau pensiile pe pastile, iar voi cereţi scumpiri? Locuri de muncă nu vă străduiţi să oferiţi, dar note de plată aruncaţi zi de zi. Cum vă imaginaţi că dintr-o leafă minimă de 200 de euro pe economie se pot plăti şi apă, şi gunoi, şi căldură, şi mâncare la preţurile enorme cerute de voi? În final, vă invit la un exerciţiu simplu – vă rog să imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă toţi românii care au maximum salariul mediu pe economie, pensionarii şi şomerii nu vor mai putea achita niciun leu către stat fiindcă taxele vor fi sufocante, iar serviciile mult prea scumpe. Ce veţi face cu atâţia oameni? Spania şi Italia deja s-au umplut!