Sfârşitul plopului putred

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

Titlul iniţial al acestei scrisori era „Când ai plantat ultima dată ceva?“, era una dintre acele idei de editorial puse la „dospit“, până când îi va veni timpul, iar timpul i-a venit...

Povestea acestor rânduri a pornit într-o seară cu o furtună puternică, mai exact 1 aprilie, iar ceea ce urmează nu e o păcăleală, decât poate a naturii!
În seara zilei dedicată „păcălelii“ îmi beam ceaiul bucurându-mă cumva că nu fusesem prinsă în mrejele niciunei gogonate, când sună telefonul. Am fost anunţată pe un ton speriat că un plop, crescut în sute de ani, fusese doborât de vânt. Căzuse în spatele unei proprietăţi de-a familiei, iar instalaţia de gaz fusese avariată.

Despre iubirea şi neiubirea de sine

Am pornit în grabă spre centrul oraşului. Ajunsă lângă clădire am descoperit zeci de curioşi care priveau la un lungan de plop, care în căderea lui nimicise alţi doi copaci-vecini, toţi aflaţi în curtea unui instituţii publice. În noapte, nu-mi dădeam seama cum de un plop care avea zeci de metri înălţime şi văzuse tot atâtea generaţii, fusese pus la pământ în doar câteva secunde. Pe moment, prioritare erau evaluarea pagubelor şi luarea de măsuri pentru diminuarea lor. Deja vecinii chemaseră echipa de la gaz şi pe cei de la Spaţii Verzi, care ca orice bugetari, întârziau să apară. Rămasă fără gaz, am aflat cam ce paşi trebuie să fac pentru a remedia avaria, dar şi a obţine la final o factură care să ateste valoarea pagubelor. Pentru că urma weekendul, întreaga procedură mi-a luat câteva zile, mai nimeni nu se deplasează la sfârşit de săptămână.

Întâlniri de taină în zi sfântă

Însă primul hop era ca bucăţile de plop prinse de ţeavă să fie îndepărtate. O primă echipă de la Spaţii Verzi a venit în aceeaşi seară. A venit, s-a uitat şi a plecat. Pentru că nu aveau o scară specială, cei patru angajaţi au zis că nu pot interveni. A doua zi, la mai bine de 12 ore de la incident, lunganul plop stătea în acelaşi loc. După telefoane insistente, o echipă a venit, a tăiat în bucăţi mai mici trunchiul plopului, dar pentru că, de data asta, nu aveau o macara, l-au abandonat în acelaşi loc. În următoarea noapte, mare parte din bătrânul copac, putrezit în interior de atât aşteptat ca o mână vrednică să-l aducă la pământ, şi vecinii lui mai tineri au ajuns lemn de foc pentru tuciurii de pe Cuza Vodă. După câteva zile de umblat am reuşit să remediez problema gazului, dar încă mai caut instituţia care să mă despăgubească pentru că un plop putred, lăsat în bătaia vântului, a căzut într-o curte care nu este a mea, dar care a produs pagube colaterale.

Despre nevoi umane şi plecări

De fapt, am rămas cu altceva după incidentul din 1 aprilie decât o gaură în buget... mi-am dat seama că nu tot ce pe dinafară arată puternic şi sănătos, este cu adevărat aşa şi pe interior, că poţi alerga mult şi bine după o farsă a naturii de o clipă, dar că important este să nu-ţi pierzi încrederea... niciodată, niciodată, niciodată!

Între „a fi“ şi „a avea“

Mi-am mai promis ca în amintirea plopului putred şi a celorlalţi doi copaci doborâţi de furtună, să plantez alţi trei copaci, într-un loc în care, peste sute de ani, să nu mai deranjeze pe nimeni în căderea lor.

FRICA şi IUBIREA din sânul Europei

Pentru că tot este luna împăduririi ajung la întrebarea iniţială... Când ai plantat ultima dată ceva? Dragul meu cititor cred că poţi să plantezi şi tu un pui de copac, nici nu ştii ce poveşti va scrie peste ani!